|

Apel respins în dosarul unui poliţist din Teiuş judecat pentru corupţie. Eugen Popa rămâne cu pedeapsa de 4 luni închisoare cu suspendare

Agentul de poliţie din Teiuş judecat pentru fapte de corupţie rămâne cu pedeapsa de 4 luni închisoare cu suspendare pornunţată de Tribunalul Alba. Curtea de Apel Alba Iulia a respins marţi apelul formulat de inculpatul Eugen Popa.

Poliţistul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere de înscrisuri  şi  abuz în serviciu contra intereselor publice  la 4 luni închisoare cu suspendare pe o perioadă de 2 ani şi 4 luni. Sentinţa mai poate fi contestată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Agentul de poliţie este acuzat că a distrus un proces verbal de contravenţie. Ioan Eugen Popa l-a surprins pe un paznic de la o societate comercială dormind în timpul serviciului şi i-a aplicat o amendă contravenţională în valoare de 500 de lei. Ulterior, după ce procesul verbal a fost înregistrat în registrul de evidenţă de la Poliţia Teiuş, a decis să distrugă documentul, la înţelegere cu persoana amendată.

Cauza are legătură şi cu dosarul fostului commandant al Poliţiei Teiuş, comisarul şef Marius Popa, condamnat la 5 luni de închisoare cu suspendare pentru comiterea infracţiunilor de omisiunea sesizării organelor judiciare, fals intelectual, uz de fals şi instigarea neurmată de executare la săvârşirea infracţiunii de mărturia mincinoasă. Dosarul comisarului şef Marius Pop este în recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În dosarul agentului de poliţie este parte civilă Primăria Stremţ, care trebuia să încaseze amenda respectivă. Banii au fost achitaţi, totuşi, de bărbatul amendat la Trezoreria oraşului Teiuş. Acesta s-a speriat de consecinţe şi a recunoscut situaţia şi în faţa anchetatorilor. Agentul de poliţie a fost propus de procurori pentru arestare preventivă în 17 ianuarie 2012, dar instanţa Tribunalului Alba a decis cercetarea acestuia în libertate.

URL scurt: http://anchete.alba24.ro/?p=91074

Publicat de pe 13 Mar 2013. Publicat in Breaking News, Dezvăluiri, Justiție, Penal. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • neluba: Deaia va bat si nu va iert ******.De acum incolo va dau capace mai mult .
  • anka: bine spus baby ,domnui sa fie cu ei
  • Compartimentul Urmariri: Este la Aiud.
  • gogu: daca furau o gaina erau de mult condamnati si cu executare ! asa tara asa justitie !!!
  • aLa.Bun: ce e ma cu astea e acasa de craciun e lasatil in pace