|

Arest prelungit la ÎCCJ pentru Tibor Polgar, patronul de pensiune acuzat de trafic de minori şi proxenetism

Dosarul traficului de minori de la o pensiune din Alba Iulia a ajuns în recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Instanţa a decis joi, 2 mai, prelungirea măsurii şi menţinerea a arest a inculpatului Tibor Polgar.

Bărbatul a fost trimis în judecată în luna mai 2012, pentru proxenetism, trafic de minori şi act sexual cu un minor. Activitatea infracţională s-a desfăşurat la o pensiune din Alba Iulia, aflată în proprietatea familiei inculpatului. Potrivit procurorilor, Tibor Polgar (50 ani) a amenajat la subsolul pensiunii un club privat unde clienţii care doreau relaţii sexuale contra cost se întâlneau cu fete dispuse la practicarea prostituţiei, ce erau chemate de către inculpat. Bărbatul a recrutat în total cinci fete, dintre care trei minore, cu care a întreţinut relaţii sexuale contra cost deşi cunoştea că acestea nu au împlinit vârsta de 18 ani.

“Conform art. 300/2 si art. 160/b alin. 1 şi 3 din Codul de procedură penală constată legală şi temeinică măsura arestarii preventive a inculpatului Polgar Tibor, masură pe care o menţine. Onorariul parţial apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 25 lei, se va plati din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă”, se afirmă în minuta instanţei supreme. Polgar este condamnat de Curtea de Apel Alba Iulia la pedeapsa de 5 ani de închisoare. Dosarul se află în faza de recurs la ÎCCJ. Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 27 iunie 2013.

„După ce a recrutat-o pe minora D. C., inculpatul Polgar Tibor a contactat-o telefonic şi i-a propus să întreţină relaţii intime cu el, lucru cu care minora a fost de acord, primind pentru partida sexuală suma de 100 de lei. La scurt timp, inculpatul a contactat-o din nou telefonic şi i-a promis câştiguri băneşti în schimbul favorurilor sexuale oferite altor bărbaţi. A întreţinut relaţii sexuale cu mai mulţi bărbaţi printre care şi un cetăţean spaniol de la care a primit 50 de euro“, se susţine în rechizitoriul procurorilor DIICOT.

Administratorul pensiunii a procedat în acelaşi mod şi cu alte două minore pe care le-a plasat la clienţii pensiunii. „Inculpatul a continuat relaţia cu minora S.I. în sensul că i-a găsit clienţi români şi străini, cu care să întreţină relaţii sexuale atât la pensiune cât şi în alte locaţii. În dimineaţa de 24 aprilie 2012, cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate de lucrătorii de poliţie din cadrul BCCO Alba Iulia la pensiune, minora a fost găsită într-o cameră cu un cetăţean belgian“, se mai afirmă în rechizitoriu.

URL scurt: http://anchete.alba24.ro/?p=91372

Publicat de pe 4 Mai 2013. Publicat in Breaking News, Justiție, Penal, Procese pe rol. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • neluba: Deaia va bat si nu va iert ******.De acum incolo va dau capace mai mult .
  • anka: bine spus baby ,domnui sa fie cu ei
  • Compartimentul Urmariri: Este la Aiud.
  • gogu: daca furau o gaina erau de mult condamnati si cu executare ! asa tara asa justitie !!!
  • aLa.Bun: ce e ma cu astea e acasa de craciun e lasatil in pace