|

Bogdan Potopea, pistolarul cu armă de jucărie care a tras spre doi interlopi lângă Tribunal, a primit 1 an de închisoare cu suspendare

 Tânărul din Alba Iulia în vârstă de 24 de ani, care a tras cu un pistol de jucărie asupra a doi bărbaţi, în urma unui incident în trafic, a fost condamnat la 1 an de închisoare cu suspendare. Sentinţa a fost pronunţată de Judecătoria Alba iulia în 3 decembrie 2012.

Bogdan Vasile Potopea a fost trimis în judecată pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice. Instanţa a decis schimbarea încadrării juridice a faptei şi l-a condamnat pe tânăr la 1 an de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani. Decizia poate fi contestată cu recurs la Curtea de Apel Alba Iulia.

Incidentul în care a fost implicat tânărul a avut loc în 13 octombrie 2011 în apropierea sediului Tribunalului Alba. Bogdan Vasile Potopea, în urma unor neînţelegeri în trafic cu conducătorul unui alt autoturism, a folosit un pistol de tip „Air Soft” cu care a tras un număr de trei bile din plastic înspre două persoane care erau coborâte dintr-un alt autoturism.

„Victimele“ erau doi interlopi din clanul Lenis din Sibiu, Sorin Călin Burnete şi Ioan Marian Ghizăşan, prezenţi la Alba Iulia pentru a fi prezenţi la procesul în care sunt judecaţi. Ulterior, fiecare a plecat ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. O femeie, angajată a Poliţiei Locale, care a văzut incidentul, a sunat la 112. Potopea a fost găsit în trafic de poliţişti, iar pistolul pistolul de jucărie cu care a tras a fost identificat la domiciliul acestuia.

Vasile Bogdan Potopea a fost arestat pentru 15 zile de Judecătoria Alba Iulia, dar a fost eliberat cinci zile mai târziu la Tribunal.

URL scurt: http://185.146.87.55/~anchetealba24/?p=90383

Publicat de pe Dec 8 2012. Publicat in Breaking News, Justiție, Penal, Procese pe rol. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Un comentariu pentru “Bogdan Potopea, pistolarul cu armă de jucărie care a tras spre doi interlopi lângă Tribunal, a primit 1 an de închisoare cu suspendare”

  1. […] Tânărul din Alba Iulia în vârstă de 24 de ani, care a tras cu un pistol de jucărie asupra a doi bărbaţi, în urma unui incident în trafic, a fost condamnat la 1 an de închisoare cu suspendare. Sentinţa a fost pronunţată de Judecătoria Alba iulia în 3 decembrie 2012. Citiți mai multe despre dosarul lui Potopea pe Anchete.Alba24.ro […]

Lasa un raspuns

120x600 ad code [Inner pages]
300x250 ad code [Inner pages]

Comentate recent