|

Clujeanul Radu Horia-Camil, acuzat de tranzacții ilegale cu comori dacice, cercetat în libertate. Tribunalul Alba a respins propunerea de arestare preventivă

Clujeanul Radu Horia-Camil va fi cercetat, în continuare, în stare de libertate în dosarul în care este acuzat de tranzacții ilegale cu bunuri furate din situri arheologice. Tribunalul Alba a respins marți propunerea de arestare preventivă a procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Tribunalul a judecat din nou propunerea procurorilor, după ce Curtea de Apel a decis săptămâna trecută eliberarea inculpatului din arest și trimiterea cauzei pentru rejudecare

Tribunalul Alba a admis în 17.07.2013 propunerea de arestare preventivă a inculpatului Radu Horia-Camil, formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi a dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile începând cu data prinderii sale. Mandatul de arestare a fost pus în executare în 23.07.2013 când a fost reţinut inculpatul pe teritoriul României. Curtea de Apel a decis în recurs punerea în libertate și rejudecarea cauzei. Magistrații au respins propunerea de arestare preventivă și au decis impunerea interdicției de a părăsi țara pe o perioadă de 30 de zile. Cât s-a aflat în arestul IPJ Alba, Radu Horia Camil a intrat în greva foamei susținând că arestarea sa este ilegală.

După eliberare, a declarat la Cluj că ar fi fost arestat pentru a oferi informații procurorilor. ”M-au arestat pentru a face presiuni asupra mea pentru a-i ajuta să dea de urma unor piese din tezaurul dacic. Eu le-am spus încă din 2006 că voi coabora cu ei, dar îi taxez, le dau factură. Au zis că nu putem să te plătim. De exemplu, eu ştiam o brăţară de aur de vânzare, aş fi cumpărat-o pentru statul român şi mi-aş fi luat comisionul. Ei au spus că nu vor aşa. Ei vor gratis. Mie nu-mi place modul lor de operare, arestează fără probe, mint, fac presiuni asupra familiei”, a spus bărbatul

Potrivit procurorilor, la 5 septembrie 2010, Horia Camil Radu a fost depistat de autorităţile britanice la punctul de control de la intrarea în tunelul Folkestone din departamentul Kent, având în autoturism un lot de 145 monede Koson din aur 12 monede romane şi trei monede bizantine din aur, puse în urmărire prin Interpol, în timp ce se deplasa spre o casă de licitaţii din Osnabrueck, Germania, pentru a efectua tranzacţii ilegale de reciclare a bunurilor sustrase din siturile româneşti. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin cererea de comisie rogatorie internaţională adresată autorităţilor competente din Marea Britanie, a solicitat transmiterea actelor şi restituirea lotului monetar. Raportul de expertiză efectuat în cauză, la British Museum, a confirmat apartenenţa lotului de 145 monede Koson la un tezaur sustras din situl arheologic Sarmizegetusa Regia, monument UNESCO.

În 16 aprilie 2013, autorităţile britanice competente au transmis actele de cercetare autorităţilor române. Monedele indisponibilizate au fost depuse în custodia British Museum din Londra, procedura de repatriere fiind în curs de realizare. Inculpatul mai este cercetat pentru exportul ilegal al unor tezaure sustrase din siturile arheologice protejate din România, alcătuite din scuturi dacice şi două table din bronz cuprinzând legile cetăţii Troesmis din Dobrogea.

Inculpatul Radu Horia Camil a fost trimis anterior în judecată, la Judecătoria Deva, prin rechizitoriul din 5.08.2008, emis în dosarul 151/P/2005, pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi complicitate la furt calificat de bunuri culturale. La termenul din 19 iunie, inculpatul a primit o amendă judiciară de 5.000 de lei de pentru “abuzul de drept constând în formularea cu rea – credinţă a cererii de recuzare.” Bărbatul a părăsit România şi s-a stabilit la Londra, refuzând să se prezinte în faţa autorităţilor judiciare române.

URL scurt: http://anchete.alba24.ro/?p=91550

Publicat de pe 30 Iul 2013. Publicat in Breaking News, Dezvăluiri, Justiție, Penal. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • neluba: Deaia va bat si nu va iert ******.De acum incolo va dau capace mai mult .
  • anka: bine spus baby ,domnui sa fie cu ei
  • Compartimentul Urmariri: Este la Aiud.
  • gogu: daca furau o gaina erau de mult condamnati si cu executare ! asa tara asa justitie !!!
  • aLa.Bun: ce e ma cu astea e acasa de craciun e lasatil in pace