|

Inculpații din dosarul crimei de la Găbud trimişi în judecată de procurori: patru fraţi din Luduş pot fi condamnaţi la 25 de ani de închisoare

Posibilii ucigași ai bătrânului din satul Găbud, comuna Noşlac, omorât în bătaie în urmă cu două luni au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba. Cei patru fraţi din Luduş riscă până la 25 de ani de închisoare.

Inculpaţii trimişi în judecată sunt Strugurel Potra, de 31 de ani, Trifan Potra, de 45 de ani, Antonius Augustin Potra, de 33 de ani şi Gabriel Potra, de 37 de ani. “Din cercetări s-a stabilit faptul că, în noaptea de 06/07.01.2013, în jurul orelor 23.30, cei patru inculpaţi, după o prealabilă înţelegere, au plecat în localitatea Găbud cu intenţia de a sustrage bunuri.  Ajungând în sat au pătruns fără drept în curtea imobilului aparţinând victimei unde, cu ajutorul unui levier au forţat sistemele de închidere a uşilor şi au sustras mai multe produse alimentare din afumătoare, băuturi alcoolice din beci şi un cazan din cupru dintr-o dependinţă, bunuri în valoare totală de aproximativ 1.000 de lei. În acest timp, victima a ieşit afară şi i-a surprins pe autori în curtea locuinţei, motiv pentru care a trecut la urmărirea acestora, spre grădina casei. Pentru a-şi asigura scăparea, cei patru autori i-au aplicat victimei mai multe lovituri cu un levier şi o bâtă provocându-i multiple leziuni traumatice grave”, se afirmă într-un comunicat al IPJ Alba făcut public la momentul identificării şi arestării acestora.

Bătrânul lovit, Alexandru Moldovan, de 74 de ani, a fost transportat la  Spitalul Municipal Aiud iar în urmare complicaţiilor apărute a fost transferat hla Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale. În 11 ianuarie 2013 a decedat.

Antonius Augustin Potra a fost condamnat în martie 2010 la 4 ani de închisoare cu executare pentru viol. A fost eliberat condiţionat în mai 2012. În 2006, a mai fost condamnat la 1 an şi 6 luni de închisoare pentru furt calificat. Trifan Potra a fost, la rândul său, condamnat, tot în anul 2006, la pedeapsa de 2 ani de închisoare cu executare, pentru furt calificat. Şi Gabriel Potra are o condamnare pentru o infracţiune similară. Pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, cei patru bărbaţi riscă până la 25 de ani de închisoare. Dosarul a fost trimis în judecată vineri, 15 martie 2013. În aceeaşi zi, instanţa a decis menţinerea în arest preventiv a celor patru inculpaţi. Procesul va începe în 4 aprilie 2013.

URL scurt: http://anchete.alba24.ro/?p=91095

Publicat de pe 15 Mar 2013. Publicat in Breaking News, Dezvăluiri, Justiție, Penal. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • neluba: Deaia va bat si nu va iert ******.De acum incolo va dau capace mai mult .
  • anka: bine spus baby ,domnui sa fie cu ei
  • Compartimentul Urmariri: Este la Aiud.
  • gogu: daca furau o gaina erau de mult condamnati si cu executare ! asa tara asa justitie !!!
  • aLa.Bun: ce e ma cu astea e acasa de craciun e lasatil in pace