|

DEZVĂLUIRI Tatăl prefectului de Alba, Gheorghe Feneşer, organiza partidele de vânătoare pentru Nicolae Ceauşescu

Noul prefect de Alba, Gheorghe Feneşer, are 56 de ani şi este de profesie inginer. Tatăl acestuia, care se numea tot Gheorghe Feneşer, era organizatorul şi şeful partidelor de vânătoare la care participa dictatorul Nicolae Ceauşescu.

Gheorghe Feneşer era inginer silvic. A ajuns în Ministerul Economiei Forestiere la câţiva ani după instaurarea regimului comunist în România. Între anii 1973 şi 1979, inginerul Gheorghe Feneşer a fost preşedintele Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România.

Evoluţia şi influenţa vânătorului Gheorghe Feneşer asupra lui Nicolae Ceauşescu este descrisă perfect într-un articol publicat în revista „Agricultorul român”, în aprilie 2012, de ing. Ion Micu, reprezentant al Fundaţiei Proursus:

<<Personajul care poate fi considerat pe drept cuvânt ca fiind iniţiatorul, am putea spune chiar ctitorul vânătoarilor oficiale, de la noi după ce de al doilea război mondial, a fost Gheorghe Feneşer. A fost adus la Bucureşti de undeva din zona minieră a Petroşanilor. Se pare că fusese adus în Ministerul Economiei Forestiere de către ministrul Mihai Suder, care, avea şi el cam aceeaşi provenienţă.

Pentru a avea însă o imagine cât mai concludentă asupra acestui personaj, vom încerca să consemnăm unele aspecte din cele ce au fost relatate despre el, de către cei ce l-au cunoscut şi cu care a colaborat. Vom începe cu consemnările făcute de regretatul inginer silvic Lucian Dincă, în lucrarea sa Vânatori cu Ceauşescu şi nomenclatura (Editura TIPOMUR 1994), în care acesta scrie că Feneşer a fost un abil diplomat şi mare sforar. Autorul mai consemnează, că era foarte apreciat de către Gheorghe Gheorghiu-Dej, primul lider al statului român după cel de al doilea război mondial. Se spunea, că între Gheorghiu-Dej şi Gh. Fene?er erau relaţii de amiciţie, manifestate prin numeroase plimbări de agrement la diverse case de vânătoare, taclale în doi şi chiar unele mese comune. Această prietenie, fusese imortalizată de către abilul Feneşer, prin numeroase fotografii, pe care nu se sfia să le arate celor ce trebuia, atunci când era cazul. Când Gheorghiu-Dej şi-a dat seama de iminenţa decesului său, în urma unei discuţii cu fostul premier Ion Gheorghe Maurer, printre alţi prezumtivi succesori ai săi, la desemnat şi pe Nicolae Ceauşescu drept candidat la conducerea partidului ( a se vedea Maurer şi lumea de ieri de Lavinia Betea, Ed. Dacia, Cluj-2001).

După ce a fost ales lider al partidului şi implicit al statului, Ceauşescu, care era şi el destul de abil şi viclean, aşa cum era de aşteptat, a înlăturat din funcţiile avute pe mulţi dintre apropiaţii fostului conducător. Printre cei ce au scăpat de epurarea ceauşistă, pe lângă Primul Ministru Ion Gheorghe Maurer, a fost şi Gheorghe Feneşer. Dacă menţinerea lui Maurer se poate explica prin recunoştinţa ce i-o datora Ceauşescu, ca urmare a sprijinului acordat la obţinerea funcţiei supreme în partid, cât şi a competenţei şi recunoaşterii lui internaţionale, în cazul lui Feneşer situaţia era cu totul diferită. Tot Lucian Dincă, în lucrarea menţionată, ne dă unele explicaţii cu privire la menţinerea în funcţie de către Ceauşescu a şefului vânătorii care fusese un prieten apropiat al lui Gheorghiu-Dej.

Prin abilitatea ce-l caracteriza, Feneşer a reuşit să se facă agreat şi apoi chiar apreciat de către Ceauşescu, imediat după înscăunarea lui. Consideraţia lui Ceauşescu faţă de Feneşer, a fost confirmată prin impresionanta coroană cu însemnele statului român, ce i-a fost trimisă şefului vânătorilor, cu ocazia funerariilor acestuia. Aprecierea acordată de Ceauşescu lui Feneşer şi relaţiile mai apropiate dintre ei, se pot explica prin pasiunea pe care o avea noul şef al statului pentru vânătoare. Rămâne mai greu însă de înţeles, relaţia foarte apropiată dintre Feneşer şi Gheorghiu-Dej, care nu era vânător după cum afirma Ion Gheorghe Maurer, într-un interviu acordat ziaristei Lavinia Betea (Maurer şi lumea de ieri, Ed. Dacia, Cluj-2001).

Relaţia lor în acest caz, nu poate avea altă explicaţie decât aceea că Feneşer era cu adevărat aşa cum se spunea: abil, diplomat şi mare sforar. În mod evident, de pe urma prieteniei cu Gheorghiu-Dej care era şeful statului, Gheorghe Feneşer ca şef al vânătorii româneşti, putea să aibă numeroase avantaje, atât pe linie oficială, adică de serviciu, cât şi bineînţeles foarte multe avantaje personale. Este tot atât de evident, că la rândul său şi Gheorghiu-Dej, în calitate de şef de stat cât şi ca persoană privată, trebuia să aibă unele avantaje în urma prieteniei lor, întrucât altfel această amiciţie nu ar fi apărut, sau dacă era mai veche nu s-ar fi întreţinut. Probabil tot vânătoarea a fost liantul care i-a unit pe cei doi.

Privilegiul de a fi fost şeful  vânătorii şi mai ales succesul acţiunilor organizate pentru Hruşciov, unul dintre cei mai importaţi oameni politici ai timpului, i-a conferit lui Gh. Feneşer şansa de a avea putere şi a fi suveran în organizarea activităţii. Având acces direct şi oricând la şeful statului, fiind unul dintre apropiaţii acestuia, a câştigat un mare prestigiu şi în faţa celorlalţi demnitari ai vremii şi implicit al serviciului de securitate pe al cărui sprijin se putea baza. Invocând siguranţa participanţilor la vânătorile oficiale, acestea erau organizate în mare secret, Gh. Feneşer având în teritoriu aşa cum am menţionat, oamenii lui de specialitate, pădurari, brigadieri, tehnicieni şi câţiva ingineri de vânătoare, verificaţi de securitate şi care prezentau încredere.

Nu trebuie să se înţeleagă, aşa cum se sugera de fapt, că tot personalul de vânătoare din punct de vedere politic şi comportamental era imaculat sau folosind un termen consacrat ,,avea originea socială sănătoasă”. Au fost şi situaţii în care unii erau pricepuţi la vânătoare dar fie aveau cazier judiciar sau folosind reversul aceleaşi expresii, aveau ,,origine nesănătoasă”, provenind din familii mai înstărite (foşti chiaburi sau exploatatori) şi pentru încadrarea cărora Feneşer a intervenit la organele abilitate în vederea obţinerii avizului favorabil necesar încadrării lor. Bineînţeles că aceştia deveneau într-un fel ,,sclavii” lui, întrucât erau obligaţi să i se supună necondiţionat, adică mai mult decât alţii care nu aveau astfel de probleme.

Gheorghe Feneşer prin funcţia ce o deţinea a introdus, dacă putem spune aşa, totalitarismul în vânătoare. Acest totalitarism consta în faptul că exista un anumit exclusivism în ce priveşte angajarea personalului de vânătoare, care odată încadrat pe funcţie, devenea supusul dar şi protejatul şefului vânătorii româneşti. Exclusivitatea în ce priveşte implicarea în vânătoare, era atât de mare, încât de multe ori se organizau vânători despre care şeful de ocol sau directorul aflau doar după ce acestea se terminau. Datorită  acestui exclusivism şi a autonomiei administrative şi funcţionale a vânătorii impuse de Gh. Feneşer, între personalul silvic şi cel de vânătoare, de multe ori relaţiile nu numai că nu erau colegiale, ci uneori degenerau chiar în conflicte. Aceste neînţelegeri existau la toate nivelurile, începând de la personalul de teren şi până la cel din centrala ministerului. Datorită personalităţii lui Gh. Feneşer, în cele mai multe situaţii, vânătoarea avea câştig de cauză.

Poziţia lui Gh. Feneşer a trecut prin momente critice în anul 1965 când Gheorghiu-Dej a decedat, fiind succedat de Nicolae Ceauşescu, care a fost ales în 24 iulie 1965 la Congresul al IX-lea al PCR ca secretar general al Comitetului Central al Partidului. Despre modul cum a reuşit Feneşer să tranziteze acest eveniment, s-a discutat la timpul respectiv, dar face unele referiri şi ing. Dincă Lucian în lucrarea sa despre vânatorile cu Ceauşescu. Feneşer cu adevărat a dat dovadă de abilitate, întrucât a reuşit să se menţină în ciuda faptului că noul conducător şi-a început activitatea prin a-i elimina pe toţi apropiaţii defunctului Gheorghiu-Dej.

Abilitatea lui Feneşer a constat în faptul că el nu s-a dus la Ceauşescu să-l asigure de loialitatea lui aşa cum au făcut cei ce au fost apoi înlăturaţi, tocmai pentru faptul că prin acest gest i-au declanşat suspiciunea. El s-a prezentat la noul şef al statului, la modul cel mai firesc, ca şi cum nu s-ar fi gândit niciodată că ar putea fi înlocuit, şi l-a informat că are câţiva căpriori la care a făcut observaţii şi care merită să fie vânaţi. În consecinţă l-a invitat pe Ceauşescu să se relaxeze după activitatea intensă pe care o desfăşurase cu ocazia lucrărilor Congresului în care tocmai fusese ales. Ceauşescu a înghiţit cum se spune momeala, acceptând invitaţia, şi chiar a fost flatat de grija manifestată de Feneşer pentru relaxarea lui. Din clipa aceea, Feneşer a continuat să se prezinte la cabinetul şefului statului, ori de câte ori avea prilejul, dar cel puţin săptămânal, pentru a-l informa despre situaţia vânatului ţinut sub observaţie, ispitindu-l de fiecare dată să meargă la vânătoare pentru a se relaxa.

Stratagema abilului şef al vânătorii a reuşit pe deplin, astfel că el în scurt timp a devenit un fel de Rasputin al noului conducător român. Ceauşescu nu mergea nicăieri la vânătoare fără să fie însoţit de Gheorghe Feneşer, nici atunci când era invitat direct de către liderul local (primul secretar) al vreunui judeţ. De fapt, astfel de situaţii erau destul de rare, întrucât nu se puteau realiza fără implicarea personalului de vânătoare din teren, iar acesta era obligat să le raporteze imediat lui Feneşer. În cazul când personalul nu s-ar fi conformat acestei cutume, cel vinovat ar fi riscat să fie înlăturat de la vânătoare. Eventualele vânători oficiale, care ar fi reuşit totuşi să fie organizate pe plan local fără implicarea lui Feneşer, aveau toate şansele să nu reuşească.

Ceauşescu nu mergea la vânătoare fără a fi însoţit de Feneşer, iar în astfel de situaţii el nu colabora la buna desfăşurare a acţiunii. În cazul când vânătoarea nu reuşea, urma o anchetă care avea ca obiect cauzele nereuşitei şi măsuri împotriva celor vinovaţi. Anchetele de cele mai multe ori se finalizau cu schimbarea din funcţie sau în cel mai fericit caz cu mutarea şefului de ocol sau a directorului. Feneşer, având relaţii de foarte bună colaborare cu organele de securitate şi fiind vorba de probleme legate de şeful statului, anchetele erau girate de către această instituţie, iar hotărârile luate nu mai puteau fi contestate. O asemenea situaţie a avut loc atunci când a fost invitat la vânătoare în România Valery Giscard d’Estaing pe timpul când era ministru de finanţe al Franţei şi se negocia înfiinţarea băncii româno-franceze.

Feneşer care chipurile era ocupat în paralel cu pregătirea unei vânători pentru Ceauşescu, a coordonat prin directorul D.E.V. de atunci, organizarea acţiunii pentru oaspetele francez, de aşa manieră încât eşecul a fost total. Organizatorii cărora le fusese impusă acţiunea, au scăpat de destituire numai prin intervenţia fostului prim ministru Ion Gheorghe Maurer, care cunoscând foarte bine modul de a acţiona a lui Feneşer, a înţeles că de fapt învinuiţii nu erau vinovaţi. Din păcate, a căzut însă victimă inginerul Ioan Văduva care era directorul D.E.V.-ului şi care se pare că începuse să nu mai aibă cele mai bune relaţii cu Gh. Feneşer>>.

Un pădurar implicat în organizarea unei vânători de fazani, în 1971, în pădurea Cioflecu, Vasile Crişan, povesteşte cum a decurs evenimentul. Au fost prezenţi Nicolae Ceauşescu, Ion Gheorghe Maurer şi Gheorghe Feneşer:

<<Primesc un telefon de la Feneşer, care îmi transmite că deschiderea sezonului de vânătoare la fazani cu „şefu“ se va face altfel decât altădată. „Voi veni numai cu şefu şi cu tovarăşul Maurer. Aranjează şi tu o primire aşa… mai rustică, cu pui ţărăneşti la frigare, cu mujdei, vin de ăla roşu de-al vostru, fiert cu tot ce trebuie în el şi, bineînţeles, lipia caldă. Vezi cum stai cu fazanii şi cum organizezi goanele, astfel ca totul să iasă bine“, a precizat Feneşer. Vânătoarea am organizat-o în pădurea Cioflecu, o pădure de aproape 300 hectare în care, în cursul verii, s-au populat 400 de pui de fazan de 14 zile, crescuţi la cloşti. Condiţiile erau deosebit de favorabile pentru vânătoare.

Un strat de circa 10 cm de zăpadă, deja tasată şi îngheţată, iar temperatura în jur de minus un grad Celsius permiteau mişcarea normală atât a gonaşilor, cât şi a fazanilor. La locul de primire a celor două vârfuri ale partidului şi statului, am improvizat o masă şi un fel de laviţă, din baloţi de paie, peste care s-au întins nişte macaturi rustice, astfel că totul arăta ca la ţară. Aproape de masă era focul vânătoresc, la care sfârâiau în frigări vreo cinci pui de ţară. Alături era o oală de 5-6 litri în care fierbea un vin roşu, de ziceai că este sânge de iepure, dres cu zahăr, cuişoare, scorţişoară şi feliuţe de măr. Lipia era învelită în prosoape şi blăniţe pentru a se menţine caldă până la sosirea musafirilor.

În jurul orei 10.00, soseşte coloana oficială. Din cele cinci autoturisme de teren coboară Nicolae Ceauşescu, Ion Gh. Maurer, Gheorghe Feneşer şi vreo cinci-şase securişti din escortă. După salutul de bun-venit, îi invit la masa aranjată de noi. Atmosfera era destul de destinsă. Parcă erau mai bine dispuşi decât altădată. Bineînţeles că vioara întâi era tot Maurer. Pe vremea aceea încă se mai suportau. Nu apucase încă să intre dihonia între ei. Nicoalae Ceauşescu: „Ia mai turnaţi, mă, câte o cană de vin! La masă, s-a mâncat şi s-a băut mai mult ca niciodată. Chiar şi după ce s-au ridicat de la masă şi eram gata de plecare, Ceauşescu se întoarce şi zice: „Ia mai turnaţi, mă, câte o cană de vin!“ Era prima şi a fost ultima dată când l-am auzit cerând vin.

La goana întâi, instalez vânătorii la standurile stabilite. În dreapta lui Ceauşescu, la circa 50 de metri distanţă, îl aşez pe Maurer, iar în stânga, cam la aceeaşi distanţă, pe Feneşer. În mod deliberat, între vânători am lăsat o distanţă mai mare decât cea normală, pentru a nu se stânjeni reciproc. Când au început să vină fazanii în zbor, am urmărit cum trăgea fiecare. Feneşer a tras doar câteva focuri. Maurer a tras destul de mult, dar numai la fazanii care zburau în zona lui, aşa cum zice şi etica vânătorească nescrisă. Ceauşescu a tras cele mai multe focuri de armă. Trăgea în toate direcţiile, indiferent de distanţă. Trăgea şi la fazanii care zburau spre Maurer sau spre Feneşer, practic „se întindea“ cu arma pe toată linia de standuri. Maurer fierbea în stand de necaz. Se uita lung spre Ceauşescu, dar nu spunea nimic. În acest mod s-au desfăşurat toate cele 5 goane.

După fiecare goană, adunam fazanii împuşcaţi şi notam într-un carneţel cât a vânat fiecare. Întotdeauna, cei mai mulţi fazani erau aşezaţi la standul lui Ceauşescu. Când am făcut totalul pe cele cinci goane, am constatat că la Ceauşescu numărul de fazani împuşcaţi era aproape dublu faţă de cei de la Maurer. La încheierea vânătorii, ne-am regrupat cu toţii la drumul forestier unde aşteptau maşinile. Nimeni nu comenta nimic. Dispăruse buna dispoziţie de dimineaţă.

Deodată, Ceauşescu mă întreabă: „Ia spune tu ce am împuşcat noi astăzi?“ Scot carneţelul şi zic: „Dumneavoastră aţi împuşcat 54 de fazani, iar tovarăşul preşedinte Maurer, 29 de fazani“. Ceauşescu râdea, foarte satisfăcut, iar Maurer, negru la faţă de supărare, se descarcă: „Bravo, mă, Nicule! Cum să nu împuşti tu atâţia fazani când băieţii ăştia – arătând cu mâna spre noi – de o săptămână au tot căutat să vadă unde este locul cel mai bun, ca să te aşeze pe tine. Şi nu ţi-a fost de-ajuns numai atât: te-ai întins cu arma şi la fazanii care veneau la mine sau la Feneşer. Măi, Nicule! Unde dracu’ să mai cauţi dreptatea asta că nici în pădure nu o găseşti!“ Aşa s-au despărţit. Fiecare s-a dus la maşina lui şi duşi au fost>>.

Tot la o vânătoare din 1971, Gheorghe Feneşer l-a susţinut pe Ceauşescu într-o dispută cu Murer, primul-ministru al României în perioada 1961 – 1974. Întrea Maurer şi Ceauşescu s-a iscat un conflict legat de cine a doborât un urs, după ce amândoi au tras aproape în acelaşi timp. Cu toate că părerea asistenţilor prezenţi era, că glonţul ucigaş a fost al lui Maurer, Gheorghe Feneşer, care a fost rugat să facă arbitrajul, a decis, că trofeul aparţine lui Ceauşescu. Maurer a protestat si, în urma schimbului de cuvinte, Ceausescu s-a supărat si a plecat cu elicopterul, fără să ia parte la ospăţul obişnuit de după vânătoare.

URL scurt: http://anchete.alba24.ro/?p=90568

Publicat de pe 12 Ian 2013. Publicat in Breaking News, Dezvăluiri, Economie. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • neluba: Deaia va bat si nu va iert ******.De acum incolo va dau capace mai mult .
  • anka: bine spus baby ,domnui sa fie cu ei
  • Compartimentul Urmariri: Este la Aiud.
  • gogu: daca furau o gaina erau de mult condamnati si cu executare ! asa tara asa justitie !!!
  • aLa.Bun: ce e ma cu astea e acasa de craciun e lasatil in pace