|

Dosarul de criminalitate organizată al grupării „Bologa“ din Sebeş, restituit la DIICOT de Tribunalul Harghita. Judecătorii vor refacerea actului de sesizare

Tribunalul Harghita a decis restituirea la procurori pentru refacerea actului de sesizare a unui dosar de criminalitate organizată în care sunt jduecaţi 21 de inculpaţi din Alba, Hunedoara şi Mehedinţi, membri ai grupării “Bologa”. Decizia a fost luată luni, 17 iunie 2013, după 5 ani de judecată. Dosarul a fost judecat pe fond la Tribunalul Harghita, după ce inculpaţii au obţinut în 2009 strămutarea de la Tribunalul Alba. Soluţia Tribunalului Harghita poate fi contestată cu recurs la Curtea de Apel Târgu Mureş.

După ce Curtea de Apel Târgu Mureş a decis rejudecarea dosarului la instanţa de fond, cauza a revenit la Tribunalul Harghita, iar magistraţii de aici au ajuns la concluzia, după 5 ani de judecată, perioadă în care au şi pronunţat o sentinţă, că materialul de urmărire penală trebuie refăcut de procurorii DIICOT Alba Iulia. “În baza art. 300 alin. 2 Cod procedură penală, restituie dosarul la Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie – DIICOT Serviciul teritorial Alba Iulia pentru refacerea actului de sesizare” se afirmă în minuta Tribunalului”.

Articolul invocat precizează următoarele: “În cazul când se constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată şi nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia”.

Opt persoane au primit, iniţial, între 5 şi 12 ani de închisoare. Prima sentinţă a fost pronunţată în 8 iulie 2011 după 3 ani de la trimiterea în judecată. 13 inculpaţi au fost achitaţi. Gruparea era specializată în furt de fier vechi şi a acţionat timp de mai mulţi ani pe raza judeţelor Alba, Hunedoara şi Mehedinţi. A fost anihilată în noiembrie 2007. 14 persoane din judeţele Alba, Hunedoara şi Mehedinţi, acuzate de săvârşirea infracţiunilor de iniţiere, constituire, aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, furt calificat, complicitate la furt calificat, spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, au fost reţinute la vremea respectivă de procurori.

Anchetatorii au descins concomitent la 27 de locaţii, sedii ale societăţilor comerciale investigate şi locuinţe, ocazie cu care au fost ridicate în vederea cercetărilor aproximativ 12 tone de materiale neferoase, patru autoturisme şi autoutilitare, arme albe, bijuterii din aur, 50.000 de lei în numerar, acte financiar contabile şi evidenţele duble întocmite. În final au fost trimise în judecată, în anul 2008, 21 de persoane.

Rechizitoriul procurorilor

„Petru Bologa, Răzvan Bologa şi Mihai Zamfira au înfiinţat între anii 2000 şi 2006 mai multe societăţi comerciale cu sediile în Sebeş (judeţul Alba) şi Strehaia (judeţul Mehedinţi). Prin acestea au fost desfăşurate mai multe activităţi ilegale, între care colectarea de metale neferoase, feroaliaje şi de materiale feroase, precum şi spălarea sumelor de bani obţinute astfel“, se afirmă în rechizitoriul procurorilor. Membrii grupării sustrăgeau fier vechi din incinta unor societăţi comerciale după care îl vindeau prin intermediul propriilor firme.

Uzina Mecanică Cugir, 3Fan Construct SRL Sîntimbru, Sews România SRL, Fidax Impex SRL Alba Iulia şi Bulbucan SRL Cugir s-au constituit părţi civile în dosar. „Sumele de bani obţinute se întorceau pe traseul «deşeurilor de neferoase» rezultat din actele de provenienţă false, prin societăţile din Strehaia, iar la final erau ridicate de Mihai Zamfira şi alţi complici şi predaţi liderilor coordonatori. Astfel, se disimula originea ilicită a sumelor de bani obţinute“, se mai susţine în rechizitoriu. Prin această metodă, inculpaţii au intrat în posesia unor sume importante de bani, de ordinul a sute de mii de lei.

Petru Bologa a fost condamnat la 12 ani de închisoare, în timp ce Mihai Zamfira a primit o pedeapsă de cinci ani. Tot la 12 ani a fost condamnat şi inculpatul Petru Ciocea, considerat un alt lider al grupării. Câte 10 ani de închisoare au primit Radu Amos Lodoabă, Nicolae Orban, Tiberiu Baranka şi Adrian Ioan Cablea. Un ultim inculpat condamnat, Emilian Mărunţelu, a fost „beneficiarul“ unei pedepse de şapte ani de închisoare. Pe lista persoanelor achitate se regăsesc şi doi membri ai familiei Bologa, respectiv Petru Răzvan Bologa şi Maria Bologa. Ceilalţi inculpaţi achitaţi sunt: Tănăsică Badea, Nicolae Simu, Gheorghe Dănuţ, Nicolae Găldean, Ioan Găldean, Aurel Herban, Constantin Blaga, Silviu Simedru, Ioan Florentin Rusu, Dorin Negru şi Mihai Marcu.

URL scurt: http://anchete.alba24.ro/?p=91492

Publicat de pe 18 Iun 2013. Publicat in Breaking News, Justiție, Penal, Procese pe rol. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • neluba: Deaia va bat si nu va iert ******.De acum incolo va dau capace mai mult .
  • anka: bine spus baby ,domnui sa fie cu ei
  • Compartimentul Urmariri: Este la Aiud.
  • gogu: daca furau o gaina erau de mult condamnati si cu executare ! asa tara asa justitie !!!
  • aLa.Bun: ce e ma cu astea e acasa de craciun e lasatil in pace