|

UPDATE Două femei, mamă şi fiică, arestate pentru trafic de minori. Mama are 71 de ani şi este condamnată pentru trafic de droguri

UPDATE Curtea de Apel Alba Iulia a decis luni menţinerea în arest preventiv pentru 29 de zile a trei dintre cei patru inculpaţi. Victoria Vieru, femeia în vârstă de 71 de ani, a fost eliberată de judecători şi a primit interdicţie de a părăsi ţara.

Patru persoane, doi bărbaţi şi două femei, au fost arestate preventiv sâmbătă de Tribunalul Alba pe o perioadă de 29 de zile. Sunt acuzate că au racolat şi transportat în Spania tinere minore care practicau prostituţia. Luni, la Curtea de Apel, s-a judecat recursul inculpaţilor.

Toţi patru s-au declarat nevinovaţi şi au cerut să fie eliberaţi din arest. Printre cele patru persoane arestate se află şi o femeie în vârstă de 71 de ani. Victoria Vieru, zisă „Volga“, din Galaţi, este acuzată că a găzduit la domiciliul ei o minoră, care urma să fie transportată în Spania. Operaţinea ar fi fost pusă la cale de fiica acesteia, Petruţa Luminiţa Magheru, arestată şi ea în acest dosar. Ceilalalţi doi inculpaţi arestaţi sunt Romulus Dumitrescu din Vâlcea, agent comercial la o firmă de transport internaţional de persoane, respectiv Mihai Claudiu Uveges din Braşov, şofer la aceeaşi firmă. Un al cincilea inculpat, şofer şi el, este cercetat în libertate după ce a fost de acord să coopereze cu anchetatorii. Una dintre minore a fost surprinsă într-un autocar pe teritoriul judeţului Hunedoara.

Petruţa Luminiţa Magheru este condamnată  la trei ani de închisoare cu suspendare pe o perioadă de cinci ani pentru trafic de minori. Noua faptă a fost săvârşită în interiorul perioadei de suspendare, lucru care va atrage, dacă femeia va fi găsită vinovată, anularea suspendării şi executarea şi a celor trei ani de închisoare. Femeia în vârstă de 71 de ani are o condamnare pentru trafic de droguri de mare risc. Viorica Vieru a primit trei ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de cocaină la Tribunalul Galaţi, în 2012. Dosarul este în recurs la Curtea de Apel Galaţi.

URL scurt: http://anchete.alba24.ro/?p=91059

Publicat de pe 11 Mar 2013. Publicat in Breaking News, Investigații, Justiție, Penal. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

2 comentarii pentru “UPDATE Două femei, mamă şi fiică, arestate pentru trafic de minori. Mama are 71 de ani şi este condamnată pentru trafic de droguri”

  1. lupul negru

    au traficat sute de minore

  2. lupul negru

    au traficat sute de minore. ffff multe

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • neluba: Deaia va bat si nu va iert ******.De acum incolo va dau capace mai mult .
  • anka: bine spus baby ,domnui sa fie cu ei
  • Compartimentul Urmariri: Este la Aiud.
  • gogu: daca furau o gaina erau de mult condamnati si cu executare ! asa tara asa justitie !!!
  • aLa.Bun: ce e ma cu astea e acasa de craciun e lasatil in pace