|

Fostul administrator Ovidiu Tition obligat în instanţă să plătească 1,8 milioane de lei firmei falimentare Mia Carn Mirăslău

Ovidiu Tition. Foto Facebook

Fostul administrator al societăţii „Mia Carn“ SRL Mirăslău, Ovidiu Tition, a fost obligat în justiţie să plătească societăţii suma de aproape 1,8 miloane de lei. Sentinţa civilă a fost pronunţată la sfârşitul lunii ianuarie de Curtea de Apel Alba Iulia.

Ovidiu Tition a contestat prima soluţie pronunţată în 2012 de Tribunalul Alba, dar a pierdut procesul definitiv. Tition a administrat societatea în perioada februarie – mai 2009, când au avut loc o serie de nereguli financiar-contabile. Bărbatul, un om de afaceri controversat din Braşov cu veritabile veleităţi de „ţepar”, trebuie să returneze societăţii suma de 1,775 milioane de lei (aproximativ 400.000 de euro).

Mia Carn SRL Mirăslău, fost producător de carne, a intrat în insolvenţă în iulie 2009, la două luni de la schimbarea din funcţia de administrator a lui Ovidiu Tition. Acesta a intrat în societate în februarie 2009, în locul Mariei Ispas, care deţine 99 la sută din părţile sociale ale societăţii. În cele trei luni cât a administrat firma au fost înstrăinate mai multe bunuri, fără a exista documente contabile în acest sens. De asemenea, au fost scoase din firmă mai multe sume de bani, ce au fost trimise către diverse persoane din ţară, inclusiv fratelui administratorului.

Operaţiuni financiare suspecte

Imediat după declanşarea procedurii de insolvenţă, administratorul judiciar (Lichidare Patrimoniu IPURL Alba Iulia) a solicitat judecătorului sindic să atragă răspunderea administratorului Ovidiu Tition pentru perioada cât s-a aflat la conducerea SC „Mia Carn“ SRL. În 2010 s-a revenit cu o solicitare suplimentară de atragere a răspunderii pentru suma de 300.000 de lei, bazată pe o serie de documente contabile ale firmei găsite pe malul râului Geoagiu de Sus de o persoană fizică, care le-a predat societăţii.

La dosarul de insolvenţă există documente din care rezultă că procurorii DIICOT Alba Iulia şi poliţiştii de la Brigada Teritorială de Crimă Organizată au demarat cercetări într-un dosar penal având ca obiect anumite operaţiuni financiare desfăşurate la societatea din Mirăslău. La 30 septembrie 2011, Mia Carn înregistra datorii totale de 13,4 milioane de lei (aproximativ 3 milioane de euro). Principalii creditori sunt Raiffeisen Bank cu 4 milioane de lei şi Direcţia de Finanţe Publice, care are de recuperat 1,45 milioane de lei. Foştii salariaţi au, de asemenea, de primit suma de 221.000 lei.

Un afacerist controversat

Ovidu Tition este un om de afaceri din Zărneşti, judeţul Braşov, fost „locotenent“ al revoluţionarului Dorin Lazăr Maior, în trecut deputat PSD. Cei doi sunt inculpaţi într-un dosar penal de şantaj aflat în faza de judecată la instanţele din Harghita. În acesta dosar au şi stat în arest preventiv o perioadă de timp în urmă cu patru ani. De asemenea, Tition este parte în procese comerciale şi de insolvenţă la instanţe din Braşov şi Alba. Are calitatea de „pârât“ şi în dosarul de insolvenţă a societăţii Oliver Invest SA Oijdea. De asemenea, este trimis în judecată pentru înşelăciune într-un dosar aflat la Judecătoria Alba Iulia în care „victimă“ este tot o societate din domeniul producţiei de carne.

URL scurt: http://anchete.alba24.ro/?p=90946

Publicat de pe 18 Feb 2013. Publicat in Breaking News, Economie, Faliment. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • neluba: Deaia va bat si nu va iert ******.De acum incolo va dau capace mai mult .
  • anka: bine spus baby ,domnui sa fie cu ei
  • Compartimentul Urmariri: Este la Aiud.
  • gogu: daca furau o gaina erau de mult condamnati si cu executare ! asa tara asa justitie !!!
  • aLa.Bun: ce e ma cu astea e acasa de craciun e lasatil in pace