|

Fotbalistul Ovidiu Maxim din Aiud, condamnat la 3 ani și 2 luni de închisoare cu executare pentru lovire și ultraj

Fotbalistul Ovidiu Cirprian Maxim de la Metalul Aiud a fost condamnat la 3 ani și 2 luni de închisoare în regim de detenție. Tânărul este judecat pentru ultraj contra bunelor moravuri și lovire după ce a fost implicat în două scandaluri în 2012. Pedeapsa decisă în 30 iulie de Judecătoria Aiud este și rezultatul anulării a două condamnări cu suspendare anterioare dictate pentru infracțiuni similare.

Considerat un infractor periculos, Maxim Ovidiu, zis ”Corco”, este în arest din ianuarie 2013. Infracțiunile pentru care este judecat fotbalistul au avut loc în august și decembrie 2012. Sentința poate fi contestată la Curtea de Apel Alba Iulia. Un alt inculpat, Bucur Ioan Dumitru, de 36 de ani, a primit pedeapsa de 1 an de închisoare cu executare pentru infracțiuni similare, legate de incidental din decembrie. Al treilea inculpat judecat în dosar, Moldovan Alin Cornel, a fost condamnat la plata unei amenzi penale de 600 de lei pentru distrugere și a unor despăgubiri materiale de 2.000 de lei către partea vătămată.

Maxim Ovidiu și Bucur Ioan sunt acuzați că au bătut un tânăr de 19 ani, în 29 decembrie 2012, în localul Diamond din Aiud. „Ambii suspecţi sunt cunoscuţi cu antecedente penale, fiind reţinuţi şi arestaţi preventiv în mai multe rânduri, pentru comiterea mai multor infracţiuni de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniştii publice, distrugere şi lovire. În cursul zilei de 3 ianuarie 2013, cei doi vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud cu propunere de sesizare a instanţei de judecată şi arestare preventivă”, se afirmă într-un comunicat al IPJ Alba de la momentul producerii agresiunii.

Fotbalistul a fost arestat ultima dată la începutul lunii decembrie 2012 tot pentru lovire. Atunci a fost eliberat sub supraveghere. Ciprian Maxim are la activ trei arestări şi 12 dosare penale pentru lovire, vătămare corporală gravă şi furt. În cursul anilor 2010 şi 2011 a fost condamnat cu suspendarea executării pedepsei, pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice şi distrugere, cu amendă penală pentru acelaşi gen de fapte şi sancţionat cu şapte amenzii administrative pentru infractiuni de lovire, ultraj contra bunelor moravuri şi distrugere. Ciprian Maxim a fost condamnat în 2009 la 1 an de închisoare pentru furt calificat. Tot în 2009 a fost condamnat la plata unei amenzi penale de 1.500 de lei pentru lovire. În anul 2010, tânărul a primit o pedeapsă de 2 ani cu suspendare pentru ultraj contra bunelor moravuri.

Minuta instanței privind inculpatul Maxim Ciprian Ovidiu:

”Condamnă pe inculpatul MAXIM CIPRIAN OVIDIU la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea la data de 12.08.2012 a infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Condamnă pe inculpatul MAXIM CIPRIAN OVIDIU la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea la data de 29.12.2012 a infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Condamnă pe inculpatul MAXIM CIPRIAN OVIDIU la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea la data de 29.12.2012 a infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Dispune revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 273/2011 pronunţată de Judecătoria Aiud în dosar. nr. 1755/175/2010, rămasă definitivă prin nerecurare, pe care o descontopeşte şi repune în individualitate pedepsele componente, respectiv 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 321 alin.1 C.pen cu aplic. art. 41 alin.2 C.pen. şi 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin.1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991.

Dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1461/2010 pronunţată de Judecătoria Aiud în dosar. nr. 3759/175/2009, rămasă definitivă prin neapelare, pe care o descontopeşte şi repune în individualitate pedepsele componente, respectiv 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 321 alin.1 C.pen cu aplic. art. 75 lit. c C.pen. şi 1 lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 217 alin.1 C.pen. În baza art.33 lit. a, 34 lit. b Cod penal dispune contopirea pedepselor aplicate prin sentinţele penale nr. 273/2011 şi 1461/2010 în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. Cumulează pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare cu fiecare dintre pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă de 1 an şi 2 luni închisoare, 1 an închisoare şi 4 luni închisoare, rezultând pedepsele de 3 ani şi 2 luni închisoare, 3 ani închisoare şi 2 ani şi 4 luni închisoare. Dispune contopirea pedepselor de mai sus, de 3 ani şi 2 luni închisoare, 3 ani închisoare şi 2 ani şi 4 luni închisoare în pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 2 luni închisoare, pe care o va executa în final inculpatul. Menţine starea de arest a inculpatului. În temeiul art 88 C. pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii din 07.06.2009, 03.12.2012 şi 02.01.2013 şi a arestului preventiv din intervalul 04.12.2012-06.12.2012 şi începând cu data de 03.01.2013 la zi.”

Minuta instanței privind inculpatul Bucur Ioan Dumitru:

”Condamnă pe inculpatul BUCUR IOAN DUMITRU la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea la data de 29.12.2012 a infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Condamnă pe inculpatul BUCUR IOAN DUMITRU, la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea la data de 29.12.2012 a infracţiunii de lovire sau alte violenţe. În baza art.33 lit. a, 34 lit. b Cod penal dispune contopirea pedepselor de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, pe care o va executa în final inculpatul în regim de detenţie. În temeiul art 88 C. pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii inculpatului din data de 02.01.2013”.

Minuta instanței privind inculpatul Moldovan Alin Cornel

”Condamnă pe inculpatul MOLDOVAN ALIN CORNEL la pedeapsa de 600 lei amendă penală pentru săvârşirea la data de 13.11.2012 a infracţiunii de distrugere. Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă şi obligă inculpatul Moldovan Alin Cornel la despăgubiri materiale în cuantum de 2.000 lei”.

URL scurt: http://anchete.alba24.ro/?p=91565

Publicat de pe 5 Aug 2013. Publicat in Breaking News, Dosare, Justiție, Penal. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

2 comentarii pentru “Fotbalistul Ovidiu Maxim din Aiud, condamnat la 3 ani și 2 luni de închisoare cu executare pentru lovire și ultraj”

  1. Asta-i viata….. oricum prea putzin or primit nesimtiztii, o sa mai vorbim de persoanele astea peste 3 ani tot prin comenturi in 2 ani scapa sau mai repede ve-ti vedea

  2. No spune tu.. Corco a gresit si peteste nu e nevoie sa mai bati din cioc adi..
    Pacat ori cum pentru el

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • neluba: Deaia va bat si nu va iert ******.De acum incolo va dau capace mai mult .
  • anka: bine spus baby ,domnui sa fie cu ei
  • Compartimentul Urmariri: Este la Aiud.
  • gogu: daca furau o gaina erau de mult condamnati si cu executare ! asa tara asa justitie !!!
  • aLa.Bun: ce e ma cu astea e acasa de craciun e lasatil in pace