|

Funcţionar de la Primăria Blaj, condamnat la închisoare cu suspendare. A sustras peste 70.000 de lei din banii instituţiei

Sediul Primăriei Blaj

Un fost funcţionar de la Primăria Blaj a fost condamnat la pedeapsa de 1 an de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare. Instanţa a mai stabilit despăgubiri civile de peste 70.000 de lei.

Funcţionarul condamnat se numeşte Elena Patap, care a fost angajată a Primăriei municipiului Blaj, la Direcţia de Taxe şi Impozite. Femeia este judecată pentru că şi-a însuşit ilegal zeci de mii de lei din banii plătiţi administraţiei locale de contribuabili din Blaj. Dosarul a fost înregistrat în 4 martie la Judecătoria Blaj, iar sentinţa a fost pronunţată în 30 mai. „Aplică inculpatei pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare, cu suspendare. Obligă inculpata la 73.585 lei despăgubiri civile şi 400 lei, cheltuieli judiciare”, se afirmă în minuta instanţei din Blaj. Soluţia poate fi contestată cu recurs.

Elena Patap avea atribuţii referitoare la micii agenţi comerciali, care plăteau taxe la primărie. În urmă cu aproximativ 1 an, s-a descoperit lipsa unei sume de bani din conturile instituţiei. Un control de audit a scos în evidenţă lipsa sumei de 38.423 lei, sustrasă de funcţionară şi utilizată în scop personal.

Femeia avea parolă ce îi permitea accesul în sistem şi, astfel, a reuşit să delapideze instituţia cu suma de bani menţionată. Inculpata nu mai lucrează la Primăria Blaj din aprilie 2012. Instanţa a considerat, pe baza probelor de la dosar, că inculpata trebuie să plătească peste 70.000 de lei în contul primăriei.

URL scurt: http://anchete.alba24.ro/?p=91463

Publicat de pe 4 Iun 2013. Publicat in Breaking News, Penal, Procese pe rol. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • neluba: Deaia va bat si nu va iert ******.De acum incolo va dau capace mai mult .
  • anka: bine spus baby ,domnui sa fie cu ei
  • Compartimentul Urmariri: Este la Aiud.
  • gogu: daca furau o gaina erau de mult condamnati si cu executare ! asa tara asa justitie !!!
  • aLa.Bun: ce e ma cu astea e acasa de craciun e lasatil in pace