|

Înșelăciune la București cu victimă din Blaj. Închisoare cu executare pentru un fost polițist comunitar și un fost consilier local

Un bărbat din Blaj, înșelat de un fost polițist comunitar și un fost consilier local din Sectorul 6 București, așteaptă de aproape 3 ani să își recupereze peste 4.000 de euro plătiți celor doi cu scopul de a-i facilita angajarea nepoților la jandarmerie. După ce a dat banii, bărbatul i-a denunțat la poliție pe cei doi care nu și-au respectat promisiunea.

Curtea de Apel București i-a condamnat în luna septembrie pe inculpați la pedepse cu închisoare, cu executare, pentru înșelăciune. Păgubitul nu își poate recupera banii decât la finalul procesului, după recursul la Înalta Curte de Casație. Infracțiunea a avut loc în 2010. Constantin Mailat din Blaj dorea să își angajeze nepoții la jandarmerie, motiv pentru care a apelat la polițistul comunitar Constantin Simion și la consilierul local Aurel Bejan, ambii din Sectorul 6 București. Cei doi i-au solicitat bărbatului din Blaj, prin intermediul unui agent de pază de la o firmă din Blaj (Constantin Vitan), suma de 4.000 de euro ca să îi angajeze pe nepoţii acestuia în Jandarmerie.

Ulterior, încadrarea în Jandarmerie nu s-a mai întâmplat Simon motivând recentele evenimente din cadrul Ministerului de Interne. Atunci, denunţătorul şi-a cerut banii înapoi. Simon a spus că nu îi mai are, motiv pentru care s-a angajat în scris că îi va returna. Discuţia dintre cei doi a fost monitorizată de ofiţerii DGA. După ce a fost parafată înţelegerea între cei doi, poliţiştii l-au săltat pe Constantin Simion şi pe Aurel Bejan, care au primit la momentul respective mandate de arestare. Ulterior au fost eliberați din arest. În 17 septembrie 2013, cei trei au fost condamnați la Curtea de Apel București la închisoare cu executare pentru înșelăciune prin folosire de nume sau calități mincinoase: Constantin Simion a primit 3 ani și 6 luni de închisoare, iar ceilalți doi, Aurel Bejan și Constantin Vitan, au primit câte 3 ani de închisoare.

Pe lângă suma de 4.000 de euro, Constantin Mailat a fost nevoit să facă o mulţime de alte cheltuieli cu masă, cazare, transport, în special pentru intermediar, Constantin Vitan. “Cei trei m-au înşelat pretinzându-mi suma de 4.000 de euro, 10 milioane de lei vechi şi cheltuieli cu mese bogate, transport, hotel şi consumaţie la cele mai scumpe restaurante din Bucureşti, toate acestea în valoare de 7.000 de euro”, afirmă păgubitul. Din declarația acestuia reiese că cei trei au procedat şi la uzurpare de calităţi oficiale. Astfel, Mailat afirmă că era de multe ori „convocat“ la Bucureşti de către consilierul Aurel Bejan, care se dădea drept senator şi de Constantin Simion, care se dădea drept şef al Jandarmeriei Române.

URL scurt: http://anchete.alba24.ro/?p=91671

Publicat de pe 1 Oct 2013. Publicat in Breaking News, Dezvăluiri, Justiție, Penal. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • neluba: Deaia va bat si nu va iert ******.De acum incolo va dau capace mai mult .
  • anka: bine spus baby ,domnui sa fie cu ei
  • Compartimentul Urmariri: Este la Aiud.
  • gogu: daca furau o gaina erau de mult condamnati si cu executare ! asa tara asa justitie !!!
  • aLa.Bun: ce e ma cu astea e acasa de craciun e lasatil in pace