|

Motivarea Tribunalului Alba: Vezi de ce a fost condamnat patronul „Pomponio”, Luca Anversa, la 1 an de închisoare cu suspendare

Judecătorii Tribunalului Alba au explicat motivele pentru care patronul „Pomponio”, Luca Anversa a fost condamnat la 1 an de închisoare cu suspendare, pentru instigare la şantaj, în dosarul disjuns din cauza „Prostituate pentru VIP-uri”. Sentinţa a fost pronunţată la sfârşitul anului 2011 şi nu a fost atacată de procurori, astfel că a rămas definitivă.

Reamintim că Anversa a recunoscut faptele şi a putut beneficia de reducere cu o treime a pedepsei, dar şi de o condamnare la închisoare cu suspendare. Tot un an de închisoare cu suspendare pentru instigare la şantaj au primit şi Ioan Răşinariu, respectiv Viorel Gheorghe Toma. O pedeapsă mai lungă a primit George Virgil Dura, inculpatul acuzat de trafic de minori. Acesta a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare.

Cauza este disjunsă din Dosarul „Prostituate pentru VIP-uri”. Judecătorii au decis la termenul trecut disjungerea dosarului pe latura penală pentru patru dintre inculpaţi, printre care şi patronul „Pomponio”, Luca Anversa. Acesta a fost acuzat sub aspectul comiterii infracţiunii de instigare la şantaj în formă continuată.

Luca Anversa a recunoscut în faţa magistraţilor comiterea infracţiunii de instigare la şantaj în formă continuată. În rechizitoriul întocmit de procurori se arăta că omul de afaceri a recurs la ameninţări prin intermediul unor grupări de recuperatori, pentru a-şi primi înapoi sumele de bani de la datornici. George Virgil Alin Dura a fost trimis în judecată pentru trafic de minori în formă continuată, iar Ioan Răşinariu şi Viorel Gheorghe Toma au fost acuzaţi de instigare la şantaj.

Vă prezentăm integral motivarea Tribunalului Alba în această cauză:

S-a reţinut în actul de sesizare pe baza probelor administrate că:

– inculpatul Luca Anversa, administrator şi acţionar majoritar la grupul de firme Pomponio S.A., care, la începutul anului 2010, la instigarea inculpatului Luigi Saviato, a angajat gruparea infracţională a inculpatului Şchiop Teodor Victor pentru a recupera în mod injust datoriile pe care mai multe persoane juridice le aveau faţă de Pomponio S.A., desemnându-i pe inculpaţii Vulpe Claudiu şi Luigi Saviato pentru a păstra legătura cu gruparea infracţională, iar după ce membrii grupării au exercitat acte de violenţă şi ameninţare asupra debitorilor şi aceştia au recuperat în parte datoriile i-a recompensat pe recuperatori cu diverse sume de bani, fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la şantaj în formă continuată, prev. de art. 25 C.pen. rap. la art. 194 al.1 C.pen. cu aplic. art. 41 al.2 C.pen. (4 acte materiale);

– inculpatul Răşinariu Ioan, administrator la S.C. O. G. S.R.L., în cursul anului 2010, pentru a recupera o datorie comercială de la persoana vătămată D. I., administrator al S.C. P. P.S.R.L. a apelat la gruparea infracţională a inculpatului Şchiop Teodor Victor, pentru ca membrii grupării să-i recupereze în mod injust acestă datorie de la societatea persoanei vătămate D. I., instigându-i practic pe recuperatori să exercite acte de violenţă asupra acestuia pentru a-şi plăti datoria, fapt ce aceştia au şi făcut, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la şantaj, prev. de art.25 C.pen. rap. la art. 194 al.1 C.pen.;

– inculpatul Toma Viorel Gheorghe, în cursul anului 2010, pentru a recupera o presupusă datorie de la persoana vătămată B. V. P., prin intermediul inc. Şerpu Petru, a apelat la inculpatul Bakai Gabriel Antoniu, pentru ca acesta să-i recupereze în mod injust acestă datorie, predând celor doi inculpaţi datele de identificare ale persoanei vătămate, date despre familia şi adresa acestuia, instigându-l practic pe inc. Bakai să exercite acte de violenţă asupra persoanei vătămate pentru a-şi plăti datoria, ceea ce acesta a şi făcut, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la şantaj, prev. de art.25 C.pen. rap. la art. 194 al.1 C.pen.;

– inculpatul Dura George Virgil Alin ., în perioada toamna anului 2009 – vara anului 2010 a comis acte de recrutare în scopul exploatării sexuale cu privire la minorele H..A.M., ., V. M. A., ., D. M. A., . şi D. C. A., ., pe care le-a plasat într-un cerc restrâns de prieteni, după ce anterior le-a administrat droguri legale şi substanţe etnobotanice, fetele fiind plasate fie în schimb la sume de bani, fie în schimb la droguri sau chiar pe nimic, inculpatul urmărind doar să <obţină respect> din partea prietenilor săi, inculpatul având totodată intenţia de a trimite fete la prostituţie în străinătate, fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori în formă continuată, prev. de art.13 al.1,2 din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art.41 al.2 C.pen. (4 acte materiale).

În faţa judecătorului cauzei, inculpaţii Anversa Luca, Răşinariu Ioan, Toma Viorel Gheorghe şi Dura George Virgil Alin zis Dragonu au arătat că optează pentru aplicarea procedurii simplificate prev. de art. 320/1 Cpp, recunoscând comiterea faptelor, încadrarea juridică, solicitând judecarea lor în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, probe pe care le cunosc şi le însuşesc.

Având în vedere aceste declaraţii şi dispoziţiile art. 320/1 Cpp introdus prin Legea nr. 202/2010 pentru accelerarea soluţionării cauzelor, text potrivit căruia ,,Până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.

La termenul de judecată, instanţa întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte, procedează la audierea acestuia şi apoi acordă cuvântul procurorului şi celorlalte părţi.

Instanţa de judecată soluţionează latura penală atunci când, din probele administrate, rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite şi sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.

Dacă pentru soluţionarea acţiunii civile se impune administrarea de probe în faţa instanţei, se va dispune disjungerea acesteia.

În caz de soluţionare a cauzei prin aplicarea alin. 1, dispoziţiile art. 334 şi 340-344 se aplică în mod corespunzător.

Instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Dispoziţiile alin. 1-6 nu se aplică în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă.

În caz de respingere a cererii, instanţa continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun, Tribunalul reţine următoarele:

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, Tribunalul constată că este competent şi legal sesizat să judece cauza de faţă, inculpaţii Dura George Virgil Alin zis Dragonu, Anversa Luca, Răşinariu Ioan şi Toma Viorel Gheorghe, nefiind acuzaţi de săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea penală prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă, inculpaţii au declarat personal înainte de citirea actului de sesizare că recunosc săvârşirea faptelor reţinute în rechizitoriu şi au solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

De asemenea, instanţa mai reţine că probele administrate în cursul urmăririi penale sunt legal administrate.

Din probe rezultă că starea de fapt corespunde cu cea descrisă în actul de sesizare şi recunoscută de inculpaţi.

În consecinţă, reţinând vinovăţia inculpaţilor Dura George Virgil Alin zis Dragonu, Anversa Luca, Răşinariu Ioan şi Toma Viorel Gheorghe în ce priveşte comiterea faptelor pentru care au fost trimişi în judecată:

I.În temeiul art. 13 al. 1, 2 din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 al. 2 Cp şi art. 320/1 Cpp va condamna pe inculpatul Dura George Virgil Alin zis Dragonu, la o pedeapsă de:

– 5 ani închisoare cu aplic. art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cp pe durata prev. de art. 71 al. 2 Cp şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cp.

În baza art. 88 Cp va deduce din pedeapsă durata arestării preventive începând cu data de 20.10.2010 şi până la data de 01.11.2011.

Va constata că inculpatul se află în stare de detenţie în executarea unei alte pedepse privative de libertate.

În baza art. 350 Cpp va menţine măsura obligării de a nu părăsi ţara luată prin încheierea din 31.10.2011, până la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

II.În temeiul art. 25 Cp rap. la art. 194 al. 1 Cp cu aplic. art. 41 al. 2 Cp şi art. 320/1 Cpp va condamna pe inculpatul Anversa Luca, la o pedeapsă de:

– 1 an închisoare cu aplic. art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cp pe durata prev. de art. 71 al. 2 Cp.

În baza art. 81 Cp şi art. 71 al. 5 Cp va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a celei accesorii pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 Cp.

Va atrage atenţia inculpatului asupra art. 83 Cp privind revocarea suspendării condiţionate.

III.În baza art. 25 Cp rap. la art. 194 al. 1 Cp cu aplic. art. 320/1 Cpp va condamna pe inculpatul Răşinariu Ioan, la o pedeapsă de:

– 1 an închisoare cu aplic. art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cp pe durata prev. de art. 71 al. 2 Cp.

În baza art. 81 Cp şi art. 71 al. 5 Cp va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a celei accesorii pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 Cp.

Va atrage atenţia inculpatului asupra art. 83 Cp privind revocarea suspendării condiţionate.

IV.În baza art. 25 Cp rap. la art. 194 al. 1 Cp cu aplic. art. 320/1 Cp va condamna pe inculpatul Toma Viorel Gheorghe, la o pedeapsă de:

– 1 an închisoare cu aplic. art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cp pe durata prev. de art. 71 al. 2 Cp.

În baza art. 81 Cp şi art. 71 al. 5 Cp va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a celei accesorii pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 Cp.

Va atrage atenţia inculpatului asupra art. 83 Cp privind revocarea suspendării condiţionate.

V.Va constata că latura civilă a cauzei faţă de inculpaţii Dura George Virgil Alin, Anversa Luca, Răşinariu Ioan şi Toma Viorel Gheorghe, urmează a fi soluţionată în dosar nr. 1377/107/2011, din care s-a disjuns prezentul dosar, urmare a aplicării procedurii simplificate prev. de art. 320/1 Cpp, faţă de cei 4 inculpaţi.

VI.În baza art. 191 al. 1 Cpp va obliga pe fiecare inculpat la plata sumei de câte 1800 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care câte 1000 lei ocazionate în cursul urmăririi penale şi câte 800 lei în cursul judecăţii.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpaţilor Anversa Luca, Răşinariu Ioan şi Toma Viorel Gheorghe, Tribunalul a reţinut pe lângă circumstanţele personale, vârsta acestora şi capacitatea de a conştientiza din acest motiv gravitatea faptelor lor, lipsa antecedentelor penale şi recunoaşterea faptelor, aspect care a condus la concluzia că scopul pedepsei poate fi atins, în acest caz, şi fără privarea de libertate, prin aplicarea fiecăruia a unei pedepse cu suspendarea condiţionată a executării ei.

În plus, constată că aceşti inculpaţi au avut o contribuţie mai redusă la săvârşirea faptelor în raport de ceilalţi aflaţi în aceeaşi situaţie.

Înscrisurile în circumstanţiere au relevat că inculpatul Luca Anversa este văzut de cunoscuţi şi parteneri ca o persoană onestă, atât din punct de vedere personal cât şi profesional, preocupat de bunul mers al activităţii firmei sale, care are o dezvoltare importantă în zonă din punct de vedere al forţei de muncă implicate şi al capitalului, fapta fiind comisă în legătură cu neplata unor sume de bani către firma inculpatului, inculpatul prezentând la acest moment garanţii că a conştientizat pericolul social al faptei sale, atât prin inculparea sa şi participarea la proces, cât şi prin recunoaşterea faptei şi regretul manifestat în raport de aceasta.

În privinţa inculpatului Răşinariu Ioan, de asemenea, se poate reţine, din înscrisurile în circumstanţiere, că vecinii şi preotul parohiei sale îl caracterizează ca fiind o persoană de o conduită morală şi creştină ireproşabilă, a făcut donaţii şi sponsorizări pentru biserică, este o persoană paşnică şi liniştită, iar partenerii de afaceri comerciale cu societatea inculpatului îl caracterizează ca un profesionist care şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale.

Inculpatul Toma Viorel Gheorghe nu are antecedente penale şi a recunoscut şi regretat fapta comisă.

În ce-l priveşte pe inculpatul Dura George Virgil Alin zis Dragonu, instanţa a avut în vedere, pe lângă recunoaşterea faptelor, şi antecedenţa penală a acestuia, faptul că în prezent execută o altă pedeapsă privativă de libertate, aspect ce denotă că pedepsele anterioare nu şi-au atins scopul prev. de art. 52 Cp.

Fapta acestuia este mult mai gravă decât a celorlalţi trei coinculpaţi din prezentul dosar disjuns, trafic de minori în formă continuată (patru acte materiale) şi, în plus, pe parcursul derulării prezentului proces a fost condamnat definitiv prin sentinţa penală nr. 102/15.02.2011 la o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin.1, alin. 2 lit. c, alin. 2/1 lit. a Cp, aspect care agravează situaţia juridică a acestuia şi a determinat aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenţie.

Însă, opţiunea inculpatului pentru aplicarea procedurii simplificate prev. de art. 320/1 Cpp a determinat reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă, instanţa apreciind că recunoaşterea inculpatului care a condus la aflarea cu celeritate a adevărului în cauză este o circumstanţă în favoarea aplicării unei pedepse orientate spre minimul special, urmare a reducerii menţionate mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

I.În temeiul art. 13 al. 1, 2 din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 al. 2 Cp şi art. 320/1 Cpp condamnă pe inculpatul DURA GEORGE VIRGIL ALIN …, la o pedeapsă de:

– 5 ani închisoare cu aplic. art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cp pe durata prev. de art. 71 al. 2 Cp şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cp.

În baza art. 88 Cp deduce din pedeapsă durata arestării preventive începând cu data de 20.10.2010 şi până la data de 01.11.2011.

Constată că inculpatul se află în stare de detenţie în executarea unei alte pedepse privative de libertate.

În baza art. 350 Cpp menţine măsura obligării de a nu părăsi ţara luată prin încheierea din 31.10.2011, până la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

II.În temeiul art. 25 Cp rap. la art. 194 al. 1 Cp cu aplic. art. 41 al. 2 Cp şi art. 320/1 Cpp condamnă pe inculpatul ANVERSA LUCA, la o pedeapsă de:

– 1 an închisoare cu aplic. art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cp pe durata prev. de art. 71 al. 2 Cp.

În baza art. 81 Cp şi art. 71 al. 5 Cp dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a celei accesorii pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 Cp.

Atrage atenţia inculpatului asupra art. 83 Cp privind revocarea suspendării condiţionate.

III.În baza art. 25 Cp rap. la art. 194 al. 1 Cp cu aplic. art. 320/1 Cpp condamnă pe inculpatul RĂŞINARIU IOAN, …. la o pedeapsă de:

– 1 an închisoare cu aplic. art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cp pe durata prev. de art. 71 al. 2 Cp.

În baza art. 81 Cp şi art. 71 al. 5 Cp dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a celei accesorii pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 Cp.

Atrage atenţia inculpatului asupra art. 83 Cp privind revocarea suspendării condiţionate.

IV.În baza art. 25 Cp rap. la art. 194 al. 1 Cp cu aplic. art. 320/1 Cp condamnă pe inculpatul TOMA VIOREL GHEORGHE…, cetăţean român, la o pedeapsă de:

– 1 an închisoare cu aplic. art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cp pe durata prev. de art. 71 al. 2 Cp.

În baza art. 81 Cp şi art. 71 al. 5 Cp dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a celei accesorii pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 Cp.

Atrage atenţia inculpatului asupra art. 83 Cp privind revocarea suspendării condiţionate.

V.Constată că latura civilă a cauzei faţă de inculpaţii Dura George Virgil Alin, Anversa Luca, Răşinariu Ioan şi Toma Viorel Gheorghe, urmează a fi soluţionată în dosar nr. 1377/107/2011, din care s-a disjuns prezentul dosar, urmare a aplicării procedurii simplificate prev. de art. 320/1 Cpp, faţă de cei 4 inculpaţi.

VI.În baza art. 191 al. 1 Cpp obligă pe fiecare inculpat la plata sumei de câte 1800 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care câte 1000 lei ocazionate în cursul urmăririi penale şi câte 800 lei în cursul judecăţii.

Cu apel în 10 zile de la pronunţare şi comunicare cu părţile care au fost lipsă şi cu inculpatul aflat în stare de detenţie.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 07.12.2011.”

URL scurt: http://185.146.87.55/~anchetealba24/?p=74634

Publicat de pe Feb 16 2012. Publicat in Dezvăluiri. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

10 comentarii pentru “Motivarea Tribunalului Alba: Vezi de ce a fost condamnat patronul „Pomponio”, Luca Anversa, la 1 an de închisoare cu suspendare”

  1. RUSINE magistratilor din alba ,tuturor , toti sunteti partasi ,grup infractional impotriva BUNULUI SIMT, ….

  2. PATRONUL POMPONIO ESTE CEL MAI CORECT ANGAJATOR,UN OM ONEST CARE A FOST TARAT IN MIZERIA ASTA DATORITA ASAZISILOR PRIETENI CARE S AU IMBOGATIT FURANDU/L.A RECUNOSCUT GRESALA SI PLATESTE PREA SCUMP.

  3. Nu stiu cum un om de afaceri atat de important poate fi tarat de niste coate goale in asemenea mizerii.Patronul pomponio este unul dintre cei mai respectabili ,un om onest si profesionist care daca a gresit a recunoscut,desi mai degraba a cazut in capcana unor binefacatori care s au imbogatit furandu/l

  4. Hai sa fim seriosi ! Personajul asta e implicat in 2 dosare diferite si in ambele a fost gasit vinovat. Un caz de coruptie si evaziune fiscala plus cazul din articol cu santaj si alte infractiuni de drept comun. Deci unde-i onestitatea unui om care fura si statul roman si se comporta ca un golan angajand raketi ? Miroase a mafiot italian de la o posta. Ar fi interesant de aflat si cate ceva din istoria lui din Italia.

  5. cine e avocatul infractorului?…cine a fost avocatul ?….cunoaste toate tertipurile procedurale ..si acum pune umarul la tepuirea bugetului care ii plateste pensia de mii si mii de euro, far sa fi contribuit …de ce statul e vaca de muls a celor care fac si desfac legi??

  6. Eu nu am intalnit om mai corect ca Luca de la Pomponio.Stiu ca e un om respectat nu numai in tara noastra ci si la el in tara si va rog sa bagati de seama ca un cetatean italian a platit impozite statului roman zeci de milioane de euro iar romanii fug din tara cand e vb de contributii.E clar ca deranjaza pe multi si ca i s au intins capcane dar a avut taria sa recunoasca greseliile.Destul cui jigniriile !uitati va in ograda oraseneasca sa vedeti vipuriile !

  7. chiar asa valer!un singur nume mentionat intr un dosar cu rezonanta ca sa sune mai pompos dar vipuriile care sunt?voi tot pe patronul pomponio il mentionati care nu are legatura cu numele dosarului de prostituate pt vipuri ci cu santajul.Sa apara vipuriile pe care nici un ziarist nu le a pomenit in nici un articol.Curaj ziaristi!

  8. Luca pe cuvant este un om onest si corect . Nu vad ce vina are chiar daca a instigat la recuperarea datoriilor, pana la urma erau banii lui si a luat teapa de la romani.Deci unde e corectitudinea?? Iar chestia ai cu vipurile, sunt curios daca iasa vipurile adevarate.

  9. CONSUMATORII DE PROSTITUATE SUNT DOI LIDERI DE ELITA DIN *** SI ANUME: GABRIEL**** SI DANIEL**** !
    DANE, TI AI RECUPERAT CEASUL DE LA PROSTITUATA, VEZI CA L POTI CUMPARA DE LA CONSIGNATIA DIN PIATA UNDE L A PUS IN VANZARE FATA…

Lasa un raspuns

120x600 ad code [Inner pages]
300x250 ad code [Inner pages]

Comentate recent