|

Proxeneții din Aiud, Radu Nicula și Rodica Țitrom, condamnați la închisoare cu suspendare pentru trafic de minore

prostituata-pe-stradaDoi proxeneți din Aiud au fost condamnați de Tribunalul Alba la închisoare pentru infracțiunea de trafic de minori. Radu Aurelian Nicula şi Rodica Mariana Ţitrom au primit fiecare câte 3 ani cu suspendare în procesul penal în care sunt judecați după ce au au racolat tinere minore din Aiud în scopul exploatării sexuale.
Condamnările cu suspendare au fost aplicate după ce inculpații au recunoscut faptele și au beneficiat de prevederile legale privind reducerea pedepselor. Soluția Tribunalului poate fi contestată la Curtea de Apel Alba Iulia.

Odată cu condamnarea, cei doi au fost eliberați din arest preventiv, fiind obligați și să achite despăgubiri civile părților vătămate. Nicula şi Ţitrom au fost arestați la sfârşitul lunii septembrie. Anchetatorii au identificat trei minore care erau exploatate sexual de cei doi proxeneţi şi un număr de 10 clienţi. Tarifele practicate erau cuprinse între 50 de lei şi 150 de lei.

Procurorii au reţinut că, în cursul anului 2013, inculpaţii, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi la intervale diferite de timp au recrutat mai multe minore domiciliate în municipiul Aiud cu vârste între 15 şi 17 ani, în scopul exploatării lor sexuale, intermediind legăturile cu diverşi „clienţi” şi transportând minorele la domiciliile acestora.
Mai mult, inculpatul Nicula Radu Adrian a înlesnit practicarea prostituţiei şi unor persoane de sex feminin majore, activitate de pe urma căreia, acesta a obţinut foloase materiale injuste. Inculpaţii au încercat zădărnicirea aflării adevărului prin influenţarea unor părţi sau martori. Acţiunea procurorilor a fost derulată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba.

 

URL scurt: http://anchete.alba24.ro/?p=91815

Publicat de pe 27 Noi 2013. Publicat in Breaking News, Dezvăluiri, Dosare. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

4 comentarii pentru “Proxeneții din Aiud, Radu Nicula și Rodica Țitrom, condamnați la închisoare cu suspendare pentru trafic de minore”

  1. Ciumbrudean Ghervuta

    Buna seara! Imi pare sincer rau de aceasta veste proasta ,mai ales ca Radu Nicula este si consateanul meu….

  2. Putin dupa gravitatea faptei. Cum poti sa comiti o asemenea infractiune cand esti functionar public de penitenciar? Banii ochiul dracului, a crezut ca se imbogateste peste noapte de pe urma unor naive. RUSINE RADU ADRIAN NICULA.

  3. ce e ma cu astea e acasa de craciun e lasatil in pace

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • neluba: Deaia va bat si nu va iert ******.De acum incolo va dau capace mai mult .
  • anka: bine spus baby ,domnui sa fie cu ei
  • Compartimentul Urmariri: Este la Aiud.
  • gogu: daca furau o gaina erau de mult condamnati si cu executare ! asa tara asa justitie !!!
  • aLa.Bun: ce e ma cu astea e acasa de craciun e lasatil in pace