|

Sentinţă definitivă la ÎCCJ: 19 ani de închisoare pentru familia Voina din Blaj, acuzată de trafic de minori, viol şi incest

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat miercuri, 6 martie 2013, sentinţa definitivă în dosarul în care un bărbat şi o femeie din Blaj, soţ şi soţie, au fost judecaţi pentru trafic de minori, rele tratamente aplicate minorului, viol, incest, trafic de persoane şi cerşetorie. Gheorghe Voina (47 ani) şi Maria Voina (49 ani), au primit 10 ani, respectiv 9 ani de închisoare.

Cei doi soţi din Blaj obligau copiii să cerşească, iar două fiice erau violate de către tatăl lor. Victimele acestora sunt patru copii ai familiei, doi băieţi şi două fete, dintre care trei minori. Soţii Voina sunt în arest preventiv din 7 aprilie 2012.

“Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii Voina Gheorghe şi Voina Maria împotriva deciziei penale nr. 38/A din 27 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, Secţia pentru Cauze cu Minori şi Familie. Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor durata reţinerii şi arestării preventive de la 5 aprilie 2012 la 6 martie 2013”, se afirmă în minuta sentinţei de la ICCJ. Curtea de Apel Alba Iulia i-a condamnat pe Gheorghe Voina la 10 ani de închisoare, iar pe soţia acestuia, Maria Voina, la 9 ani de închisoare.

Situaţia şocantă din familia Voina a fost aflată în momentul în care una dintre fiicele acestora, în vârstă de 13 ani, a fost găsită de poliţiştii de la serviciul de Transporturi Feroviare în Gara din Teiuş. Întrebată ce caută acolo, minora a povestit că a fost bătută de părinţi, violată de tatăl ei şi trimisă la cerşit. Ulterior, cauza a ajuns la procurorii DIICOT şi poliţiştii de la Crimă Organizată care au continuat cercetările.

Cei doi soţi îşi obligau cei patru copii să practice cerşetoria în zona municipiilor Blaj, Alba Iulia şi Orăştie – Simeria, în special în gări. Tatăl este acuzat că a întreţinut relaţii cu două dintre fiicele sale respectiv cu una dintre fiice minoră şi una majoră. Victimele au declarat procurorilor că mama lor îşi găsea de lucru pe afară atunci când Gheorghe Voina îşi viola fetele. Maria Voina mergea după lemne pentru foc sau fuma o ţigară. De asemenea, copiii erau bătuţi atunci când nu aduceau acasă suma de bani impusă, cuprinsă între 30 de lei şi 50 de lei în fiecare zi.

Gheorghe Voina a mai fost condamnat în trecut pentru furt. Amândoi soţii erau mari consumatori de băuturi alcoolice. Familia Voina are în total 10 copii. Trei sunt condamnaţi la pedepse cu închisoarea pentru furt calificat şi sunt în prezent în Peniteciarul Aiud. Patru erau în grija lor, iar doi sunt majori. Un alt copil a fost pierdut de familie în timpul unei călătorii cu trenul.

URL scurt: http://anchete.alba24.ro/?p=91037

Publicat de pe 8 Mar 2013. Publicat in Breaking News, Investigații, Justiție, Penal. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • neluba: Deaia va bat si nu va iert ******.De acum incolo va dau capace mai mult .
  • anka: bine spus baby ,domnui sa fie cu ei
  • Compartimentul Urmariri: Este la Aiud.
  • gogu: daca furau o gaina erau de mult condamnati si cu executare ! asa tara asa justitie !!!
  • aLa.Bun: ce e ma cu astea e acasa de craciun e lasatil in pace