|

SENTINŢĂ în dosarul „Mită pentru arbitri”: Sorin Corpodean şi Lucian Dan, trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită

Tribunalul Prahova a pronunţat, joi, sentința în dosarul „mită pentru arbitri“. Președintele AJF Alba, Sorin Corpodean şi aiudeanul Lucian Dan, în prezent președinte al Comisiei Județene a Arbitrilor, au primit fiecare pedeapsa de trei ani de închisoare cu suspendare. Cei doi au fost acuzați de luare de mită, într-un dosar în care ”capul de afiș” este deținut de fostul patron al echipei FC Argeș, Cornel Penescu, fostul președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin și fostul portar Florian Prunea. Decizia Tribunalului Prahova, ca instanţă de fond, pronunţată după trei amânări, nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

În acest dosar, Tribunalul Prahova a dispus pedeapsa de patru ani de închisoare cu executare pentru Cornel Penescu, pentru dare de mită în perioada 2008-2009 şi de trei ani de închisoare cu executare pentru Gheorghe Constantin. Fostul portar Florian Prunea a fost achitat pentru trafic de influenţă.

Vă prezentăm soluţia instanţei din 24 octombrie:

“Condamnă pe inculpatul PENESCU GHEORGHE CORNEL, după cum urmează: – în baza art. 255 c.p. rap. la art.5 şi 6 din Legea 78/2000 cu aplic. art.41 al.2 c.pen infracţiunea de dare de mită, fapte din perioada 2008-2009 la pedeapsa de: – 4 ani închisoare – în baza art. 255 c.p. rap. la art.5 şi 6 din Legea 78/2000 infracţiunea de dare de mită, faptă din septembrie 2007, la pedeapsa de: – 3 ani închisoare – în baza art. 255 c.p. rap. la art.5 şi 6 şi 7 alin.2 din Legea 78/2000 infracţiunea de dare de mită faptă din anul 2008, la pedeapsa de: – 3 ani închisoare – în baza art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, infracţiunea de dare de mită faptă din anul 2008, la pedeapsa de: – 3 ani închisoare Conform art. 33 lit „a” şi 34 lit „b” Cod penal, inculpatul urmează sa execute pedeapsa cea mai grea, aceea de: – 4 ani închisoare. Aplică dispoziţiile art. 71 şi 64 lit „a”,”b” Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege pe perioada executării pedepsei. În baza art. 88 Cod penal deduce perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 13.04.2009 la 29.01.2010, inclusiv. Ia act că inculpatul este arestat în altă cauză.

2. Condamnă pe inculpatul FĂCĂLEAŢĂ LIVIU ILIE, după cum urmează: – art.26 C.pen-. raportat la art.255 C,pen. rap. la art.5 6 şi 7 alin. 2 din Legea 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare infracţiunea de complicitate la dare de mită, faptă din anul 2008, la pedeapsa de: – 3 ani închisoare – art.26 C.pen-. raportat la art.255 C,pen. rap. la art.5 şi 6 din Legea 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare cu aplic. art.41 al.2 c.pen. infracţiunea de complicitate la dare de mită fapte din perioada 2008-2009 (cu excepţia faptei din data de 23.11.2008), la pedeapsa de: – 3 ani închisoare – în baza art.22 al.1 din OUG nr.121/2006, la pedeapsa de: – 2 ani închisoare Conform art. 33 lit „a” şi 34 lit „b” Cod penal, inculpatul urmează sa execute pedeapsa cea mai grea, aceea de: – 3 ani închisoare. Aplică dispoziţiile art. 71 şi 64 lit „a”,”b” Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege pe perioada executării pedepsei. În baza art. 88 Cod penal deduce perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 13.04.2009 la 29.01.2010, inclusiv.

3. Condamnă pe inculpatul CONSTANTIN GHEORGHE, după cum urmează: – în baza art. 254 C.pen. rap. la art.5, art.6 din Legea 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare infracţiunea de luare de mită, faptă din luna septembrie 2007, la pedeapsa de: – 3 ani închisoare – în baza art.254 C.pen. rap. la art.5, art.6 din Legea 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare cu aplicarea art. 41 alin. 2 infracţiunea de luare de mită, fapte din perioada 2008-2009, la pedeapsa de: – 3 ani închisoare Conform art. 33 lit „a” şi 34 lit „b” Cod penal, inculpatul urmează sa execute pedeapsa cea mai grea, aceea de: – 3 ani închisoare. Aplică dispoziţiile art. 71 şi 64 lit „a”,”b” Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege pe perioada executării pedepsei. În baza art. 88 Cod penal deduce perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 13.04.2009 la 29.01.2010, inclusiv.

4. În baza art. 254 C.pen. rap. la art.5 şi 6 din Legea 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare infracţiunea de luare de mită, faptă din 03.12.2008 condamnă pe inculpatul DAN CRISTIAN LUCIAN, la pedeapsa de: – 3 ani închisoare. Aplică dispoziţiile art. 71 şi 64 lit „a”,”b” Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege pe perioada executării pedepsei. Potrivit art. 86/1 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului. Conform art. 86/2 cod penal termenul de încercare se compune din cuantumul pedepsei aplicate prin prezenta la care se adaugă un interval de timp stabilit de instanţă de 2 ani, fiind în final de 5 ani. Potrivit art. 86/3 Cod penal pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere : a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba. b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum si intoarcerea ; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă. Conform art. 359 c.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra disp.art. 86/4 rap.la art. 83 Cod penal privind efectele revocării suspendării sub supraveghere în cazul săvârşirii altei infracţiuni în cursul termenului de încercare, precum şi în caz de neîndeplinire, cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege. Potrivit art. 71 alin.5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

5 . În baza art. 254 C.pen. rap. la art.5 ,6 şi art.7 alin. 1 din Legea 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare toate infracţiunea de luare de mită faptă din anul 2008, condamnă pe inculpatul LIBERTATU DAN CRISTIAN- la pedeapsa de: – 3 ani închisoare Cu aplicarea art. 71 şi 64 lit „a”,”b” Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege pe perioada executării pedepsei. Potrivit art. 86/1 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului. Conform art. 86/2 cod penal termenul de încercare se compune din cuantumul pedepsei aplicate prin prezenta la care se adaugă un interval de timp stabilit de instanţă de 3 ani, fiind în final de 6 ani. Potrivit art. 86/3 Cod penal pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere : a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş. b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum si întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă. Conform art. 359 c.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra disp.art. 86/4 rap.la art. 83 Cod penal privind efectele revocării suspendării sub supraveghere în cazul săvârşirii altei infracţiuni în cursul termenului de încercare, precum şi în caz de neîndeplinire, cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege. Potrivit art. 71 alin.5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. În baza art. 88 Cod penal deduce perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 13.04.2009 la 30.07.2009, inclusiv.

6. În baza art. 11 pct. 2 lit a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală achită pe inculpatul pe inculpatul SAVANIU MARCEL, pentru infracţiunea prev. de art. 254 C.pen. rap. la art.5 şi art.6 din Legea 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare, infracţiunea de luare de mită faptă din 23.11.2008, întrucât faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii.

7. În baza art. 254 C.pen.. rap. la art.5 şi art.6 din Legea 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. infracţiunea de luare de mită faptă din perioada octombrie – noiembrie 2008, condamnă pe inculpatul BOGACIU DUMITRU AURELIAN, la pedeapsa de: – 3 ani închisoare. Cu aplicarea art. 71 şi 64 lit „a”,”b” Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege pe perioada executării pedepsei. Potrivit art. 86/1 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului. Conform art. 86/2 cod penal termenul de încercare se compune din cuantumul pedepsei aplicate prin prezenta la care se adaugă un interval de timp stabilit de instanţă de 2 ani, fiind în final de 5 ani. Potrivit art. 86/3 Cod penal pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere : a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ilfov. b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum si intoarcerea ; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă. Conform art. 359 c.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra disp.art. 86/4 rap.la art. 83 Cod penal privind efectele revocării suspendării sub supraveghere în cazul săvârşirii altei infracţiuni în cursul termenului de încercare, precum şi în caz de neîndeplinire, cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege. Potrivit art. 71 alin.5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. Conform art. 88 cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 29.04.2009 la data de 14.05.2009, inclusiv.

8. În baza art. 254 C.pen. rap. la art.5 şi art.6 din Legea 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare, infracţiunea de laure de mită, faptă din data de 22.11.2008 condamnă pe inculpatul LICA MARCEL, la pedeapsa de: – 3 ani închisoare. Cu aplicarea art. 71 şi 64 lit „a”,”b” Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege pe perioada executării pedepsei. Potrivit art. 86/1 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului. Conform art. 86/2 cod penal termenul de încercare se compune din cuantumul pedepsei aplicate prin prezenta la care se adaugă un interval de timp stabilit de instanţă de 2 ani, fiind în final de 5 ani. Potrivit art. 86/3 Cod penal pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere : a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa. b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum si intoarcerea ; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă. Conform art. 359 c.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra disp.art. 86/4 rap.la art.83 Cod penal privind efectele revocării suspendării sub supraveghere în cazul săvârşirii altei infracţiuni în cursul termenului de încercare, precum şi în caz de neîndeplinire, cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege. Potrivit art. 71 alin.5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. Conform art. 88 cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 22.04.2009 pana la data de 11.05.2009, inclusiv.

9. În baza art. 254 c.pen. rap. la art.5 şi 6 din Legea 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare infracţiunea de luare de mită, faptă din data de 24.12.2008, condamnă pe inculpatul CORPODEAN SORIN, la pedeapsa de: – 3 ani închisoare. Cu aplicarea art. 71 şi 64 lit „a”,”b” Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege pe perioada executării pedepsei. Potrivit art. 86/1 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului. Conform art. 86/2 cod penal termenul de încercare se compune din cuantumul pedepsei aplicate prin prezenta la care se adaugă un interval de timp stabilit de instanţă de 4 ani, fiind în final de 7 ani. Potrivit art. 86/3 Cod penal pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere : a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj. b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum si intoarcerea ; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă. Conform art. 359 c.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra disp.art. 86/4 rap.la art.83 Cod penal privind efectele revocării suspendării sub supraveghere în cazul săvârşirii altei infracţiuni în cursul termenului de încercare, precum şi în caz de neîndeplinire, cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege. Potrivit art. 71 alin.5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. Conform art. 88 cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 22.04.2009 pana la data de 08.05.2009, inclusiv.

10. În baza art.26 C.pen. rap. la art.6 ind.1 din Legea 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare cu aplic. art.41 alin.2 C.pen., faptă din perioada anului 2008 condamnă pe inculpatul MINCA CRISTIAN, la pedeapsa de : – 3 ani închisoare Aplică dispoziţiile art. 71 şi 64 lit „a”,”b” Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege pe perioada executării pedepsei. Potrivit art. 86/1 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului. Conform art. 86/2 cod penal termenul de încercare se compune din cuantumul pedepsei aplicate prin prezenta la care se adaugă un interval de timp stabilit de instanţă de 2 ani, fiind în final de 5 ani. Potrivit art. 86/3 Cod penal pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere : a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş. b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum si intoarcerea ; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă. Conform art. 359 c.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra disp.art. 86/4 rap.la art.83 Cod penal privind efectele revocării suspendării sub supraveghere în cazul săvârşirii altei infracţiuni în cursul termenului de încercare, precum şi în caz de neîndeplinire, cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege. Potrivit art. 71 alin.5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

11. În baza art. 11 pct. 2 lit a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală achită pe inculpatul PRUNEA FLORIAN, pentru savarsirea infractiunii de trafic de infrluenta, prev. si ped. de art. 257 C.pen. rap.la art.5 şi 6 din Legea 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare cu aplic. disp. art.41 alin.2 C.pen. faptă din cursul anului 2008, întrucât faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii.

12. Condamnă pe inculpatul PIECA GHEORGHITA, după cum urmează: – în baza art. 26 C.pen. rap. la art. 255 c.p. rap. la art.5 şi 6 din Legea 78/2000 cu aplic. art.41 al.2 c.pen infracţiunea de complicitate la dare de mită, fapte din perioada 2008-2009 la pedeapsa de: – 3 ani închisoare – în baza art. 26 C.pen. rap la art. 255 c.p. rap. la art.5 şi 6 din Legea 78/2000 infracţiunea de complicitate la dare de mită, faptă din septembrie 2007, la pedeapsa de: – 3 ani închisoare – în baza art. 26 C.pen. rap la art. 255 c.p. rap. la art.5 şi 6 şi 7 alin.2 din Legea 78/2000 infracţiunea de complicitate la dare de mită faptă din anul 2008, la pedeapsa de: – 3 ani închisoare – în baza art. 26 C.pen. rap la art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, infracţiunea de complicitate la dare de mită faptă din anul 2008, la pedeapsa de: – 3 ani închisoare. Conform art. 33 lit „a” şi 34 lit „b” Cod penal, inculpatul urmează sa execute pedeapsa cea mai grea, aceea de: – 3 ani închisoare. Aplică dispoziţiile art. 71 şi 64 lit „a”,”b” Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege pe perioada executării pedepsei. Potrivit art. 86/1 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului. Conform art. 86/2 cod penal termenul de încercare se compune din cuantumul pedepsei aplicate prin prezenta la care se adaugă un interval de timp stabilit de instanţă de 3 ani, fiind în final de 6 ani. Potrivit art. 86/3 Cod penal pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere : a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş. b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum si intoarcerea ; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă. Conform art. 359 c.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra disp.art. 86/4 rap.la art.83 Cod penal privind efectele revocării suspendării sub supraveghere în cazul săvârşirii altei infracţiuni în cursul termenului de încercare, precum şi în caz de neîndeplinire, cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege. Potrivit art. 71 alin.5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. În baza art. 88 Cod penal deduce perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 22.05.2009 la 25.05.2009, inclusiv.

13. În baza art. 254 C.pen. rap. la art.5 şi 6 din Legea 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare infracţiunea de luare de mită, faptă din 03.10.2008 condamnă pe inculpatul CAIA SORIN CRISTIAN, la pedeapsa de: – 3 ani închisoare Aplică dispoziţiile art. 71 şi 64 lit „a”,”b” Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege pe perioada executării pedepsei. Potrivit art. 86/1 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului. Conform art. 86/2 cod penal termenul de încercare se compune din cuantumul pedepsei aplicate prin prezenta la care se adaugă un interval de timp stabilit de instanţă de 3 ani, fiind în final de 6 ani. Potrivit art. 86/3 Cod penal pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere : a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare. b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum si intoarcerea ; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă. Conform art. 359 c.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra disp.art. 86/4 rap.la art.83 Cod penal privind efectele revocării suspendării sub supraveghere în cazul săvârşirii altei infracţiuni în cursul termenului de încercare, precum şi în caz de neîndeplinire, cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege. Potrivit art. 71 alin.5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

14. În baza art. 17 lit. a din Legea nr.78/2000 cu modificările şi completările ulterioare rap. la art.264 C.pen., în legătură directă cu infr. prev. şi ped. de art.255 c.pen. rap. la art.5 şi 6 din Legea 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare cu aplic. art.41 al.2 C.pen., faptă din aprilie 2009 condamnă pe inculpata CÎRSTINA DANIELA, la pedeapsa de: – 3 ani închisoare Aplică dispoziţiile art. 71 şi 64 lit „a”,”b” Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege pe perioada executării pedepsei. Potrivit art. 86/1 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului. Conform art. 86/2 cod penal termenul de încercare se compune din cuantumul pedepsei aplicate prin prezenta la care se adaugă un interval de timp stabilit de instanţă de 3 ani, fiind în final de 6 ani. Potrivit art. 86/3 Cod penal pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere : a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş. b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum si intoarcerea ; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă. Conform art. 359 c.pr.pen. atrage atenţia inculpatei asupra disp.art. 86/4 rap.la art.83 Cod penal privind efectele revocării suspendării sub supraveghere în cazul săvârşirii altei infracţiuni în cursul termenului de încercare, precum şi în caz de neîndeplinire, cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege. Potrivit art. 71 alin.5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 11 pct. 2 lit a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală achită pe inculpaţii Penescu Gheorghe Cornel, Constantin Gheorghe, Făcăleaţă Liviu Iulie, Pieca Gheorghiţă, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. 1 din Legea 39/2003, întrucât faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii.

În baza art. 118 lit. e Cod penal dispune confiscarea sumelor de bani dobandite prin savarsirea infractiunii, dupa cum urmeaza: sumele de 3.000 USD şi 374,50 lei de la inculpatul Bogaciu Dumitru Aurelian; suma de 2.000 USD, de la inculpatul Lică Marcel; suma de 5.000 USD de la inculpatul Dan Cristian Lucian; suma de 2.000 USD de la inculpatul Caia Sorin Cristian; suma de 4.000 EURO de la inculpatul Libertatu Dan Cristian; suma de 32.000 USD de la inculpatul Penescu Gheorghe Cornel. În baza art. 118 lit. f Cod penal, dispune confiscarea de la inculpatul Făcăleaţă Liviu Ilie a unui număr de 190 fiole a câte 5 ml. efedrină, substanţă clasificată din categoria precursorilor de droguri. Dispune menţinerea sechestrului asigurator instituit prin Ordonanţa nr. 97/P/2008 din data de 25 mai 2009 asupra bunurilor mobile si imobile aparţinând inculpaţilor: Penescu Gheorghe Cornel, Pieca Gheorghiţă, Făcăleaţă Liviu Ilie, Constantin Gheorghe, Corpodean Sorin, Lica Marcel, Caia Sorin Cristian, Dan Cristian Lucian, Mincă Cristian şi Libertatu Dan Cristian.

În baza art. 166 Cpp. şi 348 Cpp. dispune ridicarea sechestrelor asiguratorii instituite asupra bunurilor inculpaţilor Savaniu Marcel şi Prunea Florian prin Ordonanţa nr. 97/P/2008 a DNA Serviciul Teritorial Argeş. In baza art. 350 al. 1 Cpp dispune ridicarea masurii obligarii de a nu parasi tara impusa inculpatului Prunea Florian prin Încheierea din data de 08.07.2009 pronuntata de Tribunalul Argeş in dosar nr.2452/109/2009. În baza art. 191 alin. 2 Cpp obligă inculpaţii Penescu Gheorghe Cornel, Făcăleaţă Liviu Ilie, Constantin Gheorghe şi Libertatu Dan Cristian la cate 10.000 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat (din faza de urmărire penala si judecata).

În baza art. 191 alin. 2 Cpp obligă inculpaţii Corpodean Sorin, Caia Sorin Cristian, Dan Cristian Lucian, Pieca Gheorghiţă, Bogaciu Dumitru Aurelian la cate 7.000 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat (din faza de urmărire penală şi judecată). În baza art. 191 alin. 1 Cpp obligă inculpata Cîrstina Daniela la 10.000 lei cheltuieli judiciare către stat (din faza de urmărire penală şi judecată). Onorariul partial al aparatorului din oficiu, de 400 lei va fi achitat din fondurile Ministerului de Justitie in contul Baroului Prahova.

Cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare, pentru părţile lipsă şi inculpatul arestat de la comunicare.”

În total, procurorii DNA Pitești au trimis în judecată în septembrie 2009 un număr de 14 inculpați. În sarcina lui Cornel Gheorghe Penescu, acţionar majoritar la PIC SA Piteşti, iar prin intermediul acestei societăţi acţionar majoritar la societatea FC Argeș Piteşti, s-au reţinut trei infracţiuni de dare de mită, dintre care două în formă continuată, infracţiunea de cumpărare de influenţă în formă continuată şi infracţiunea de iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat. În sarcina fostui preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor din cadrul Federaţiei Române de Fotbal Gheorghe Constantin, procurorii au reţinut două infracţiuni de luare de mită şi infracţiunea de iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat.

Marcel Savaniu şi Sorin Corpodean, arbitrii de fotbal în lotul divizionar A, au fost trimişi în judecată pentru infracţiunea de luare de mită. În sarcina arbitrului Aurelian Dumitru Bogaciu, arbitru de fotbal în lotul divizionar A, s-a reţinut infracţiunea de luare de mită în formă continuată. Observatorul federal Marcel Lică, fost vicepreşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, este acuzat și el de infracţiunea de luare de mită. În sarcina lui Florin Prunea, director de Relaţii Internaţionale în cadrul Federaţiei Române de Fotbal, s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată. Arbitrii Lucian Cristian Dan şi Cristian Sorin Caia sunt acuzaţi, de asemenea, de luare de mită. O primă sentință a Tribunalului Prahova va putea fi contestată la Curtea de Apel Ploiești.

Mită pentru favorizarea echipei FC Argeş Piteşti în meciurile disputate

În rechizitoriul întocmit de procurorii anticorupţie se specifică perioada în care o parte dintre inculpaţi au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat. “În perioada 2006-aprilie 2009, inculpaţii Penescu Gheorghe Cornel, Făcăleaţă Liviu Ilie (fost director al societății PIC SA), Mincă Cristian (fost președinte al clubului FC Argeș), Pieca Gheorghiţă şi Gheorghe Constantin au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat care a acţionat în mod coordonat în scopul comiterii mai multor infracţiuni grave de corupţie prin care să obţină beneficii financiare sau materiale“, se arată în comunicatul DNA făcut public la momentul trimiterii în judecată. În perioada septembrie 2008 – decembrie 2008, inculpaţii Penescu Gheorghe Cornel, Făcăleaţă Liviu Ilie şi Pieca Gheorghiţă au remis sume de bani inculpaţilor Bogaciu Dumitru Aurelian (5.000 USD şi 374 RON), Savaniu Marcel (3.000 USD), Lică Marcel (2.000 USD), Corpodean Sorin (15.000 USD), Dan Lucian (5.000 USD) şi Caia Sorin Cristian (2.000 USD) pentru ca aceştia, în calitate de arbitri, respectiv observatori din cadrul Federaţiei Române de Fotbal să îşi îndeplinească în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu în sensul favorizării echipei FC Argeş Piteşti în meciurile disputate cu Universitatea Craiova, SC Sporting Club SA Vaslui, Oţelul Galaţi şi Gloria Buzău, se mai precizează în rechizitoriu.

Cum au ajuns 14.000 de dolari la Florin Prunea, de la FRF

Procurorii DNA mai precizează în rechizitoriu şi cum a ajuns suma de 14.000 de dolari la Florin Prunea, director de Relaţii Internaţionale în cadrul Federaţiei Române de Fotbal pentru a-l ajuta pe Cornel Penescu să nu fie sancţionat sau să fie sancţionat cu o amendă în cuantum redus în două cauze. „În aceeaşi cauză, în perioada 30 septembrie 2008 – 3 noiembrie 2008, inculpatul Penescu Gheorghe Cornel, cu ajutorul inculpaţilor Mincă Cristian şi Pieca Gheorghiţă, a remis suma totală de 14.000 USD inculpatului Prunea Florian, director de Relaţii Internaţionale în cadrul Federaţiei Române de Fotbal în condiţiile în care acesta din urmă s-a prevalat de o influenţă reală asupra membrilor comisiei de Disciplină şi Comisiei de Apel din cadrul Federaţiei Române de Fotbal pentru ca Penescu Gheorghe Cornel să nu fie sancţionat sau să fie sancţionat cu o amendă în cuantum redus în două cauze avînd ca obiect abaterile disciplinare prevăzute de art. 52 alin 1 lit. b şi art. 52 alin. 5 din Regulamentul Disciplinar al Federaţiei Române de Fotbal, vizând comportarea jignitoare, calomnioasă şi declaraţii care afectează imaginea fotbalului“, se mai arată în rechizitoriul DNA.

Penescu, Făcăleață, Liberatu și Constantin au stat peste 9 luni în arest preventiv. Inculpaţii Marcel Savaniu şi Sorin Corpodean au fost cercetaţi în stare de arest preventiv timp de trei săptămâni, fiind ulterior eliberaţi sub control judiciar.

 

URL scurt: http://anchete.alba24.ro/?p=91733

Publicat de pe 24 Oct 2013. Publicat in Breaking News, Dosare. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • neluba: Deaia va bat si nu va iert ******.De acum incolo va dau capace mai mult .
  • anka: bine spus baby ,domnui sa fie cu ei
  • Compartimentul Urmariri: Este la Aiud.
  • gogu: daca furau o gaina erau de mult condamnati si cu executare ! asa tara asa justitie !!!
  • aLa.Bun: ce e ma cu astea e acasa de craciun e lasatil in pace